Obținerea permisului de conducere devine mai simplă pentru șoferii care dețin deja anumite categorii.
Deputatul PSD Silvia Mihalcea a anunțat adoptarea unui proiect de lege care elimină proba teoretică (sala) din examenul pentru obținerea categoriilor A și B, în cazul în care solicitantul deține deja permisul pentru categoriile A1 sau B1.
„De astăzi, permisul de conducere se va obține mai ușor pentru anumite categorii”, a transmis Silvia Mihalcea, pe Facebook, precizând că legea a fost adoptată de Camera Deputaților cu o largă majoritate.
Potrivit noii reglementări, cei care au susținut deja sala pentru A1 sau B1 nu vor mai fi obligați să repete această probă atunci când solicită permisul pentru categoria superioară. În acest caz, va fi necesară doar susținerea probei practice – traseul.
Deputatul PSD subliniază că măsura aduce beneficii clare pentru solicitanți: simplifică procedurile, scurtează timpul de obținere a permisului și reduce costurile, fără a compromite siguranța rutieră.
„Este o simplificare a procedurilor, o diminuare a timpului de obținere a permisului de conducere și, în același timp, o reducere a cheltuielilor solicitantului, toate acestea fără a fi afectată siguranța rutieră”, a declarat Silvia Mihalcea.
Legea merge la promulgare la preşedintele Nicuşor Dan şi va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.