Pelerinaj de Sfântul Dumitru, doar pentru bucureşteni, fără procesiunea „Calea Sfinţilor” şi cu un număr redus de clerici şi cântăreţi bisericeşti

Pelerinaj de Sfântul Dumitru, doar pentru bucureşteni, fără procesiunea „Calea Sfinţilor” şi cu un număr redus de clerici şi cântăreţi bisericeşti
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, organizată de Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor în perioada 25 – 27 octombrie, va avea loc în condiţii de maximă precauţie, ordine şi protecţie, sub semnul respectării riguroase a normelor igienico-sanitare, impuse de starea de alertă în care se află acum municipiul Bucureşti, a anunţat joi Patriarhia.

Televiziunea şi radioul Trinitas vor transmite toate slujbele religioase de la Catedrala Patriarhală.

BOR face pelerinajul de Sf. Dumitru, chiar dacă rata de infectare în București e mai mare de 3 la mie. Firea a semnat deja un protocol cu Patriarhia

ADVERTISING

Credincioşii din Bucureşti care vor dori să se închine la Sfintele Moaşte o vor putea face în următoarele condiţii:

  • accesul la raclă se va face pe un singur rând de persoane care vor aştepta una în spatele celeilalte, păstrând distanţa de 1,5 m între ele;
  • pe trotuarul cu un culoar unic de acces vor fi trasate marcaje de staţionare pentru facilitarea păstrării acestei distanţe;
  • pe marginea traseului unic de acces vor fi amplasate anunţuri cu privire la păstrarea distanţei şi respectarea normelor igienico-sanitare;
  • se va crea un flux unic de circulaţie a credincioşilor, cu intrare de la baza Dealului Patriarhiei şi cu ieşire separată, pe strada Patriarhiei spre strada 11 iunie;
  • voluntarii prezenţi, care vor purta permanent măşti de protecţie şi mănuşi, vor oferi credincioşilor materiale de dezinfectare şi igienă.
ADVERTISING

În contextul pandemiei, în vederea adecvării la contextul stării de alertă din Bucureşti şi pentru organizarea în condiţii de siguranţă a sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou din acest an, au fost luate mai multe măsuri speciale:

  • renunţarea la procesiunea „Calea Sfinţilor” la care participau foarte mulţi preoţi şi credincioşi mireni;
  • reducerea numărului de clerici slujitori şi cântăreţi bisericeşti la toate slujbele sărbătorii;
  • reducerea perioadei de expunere a sfintelor moaşte spre închinare la doar 3 zile (25 - 27 octombrie);
  • protejarea raclelor cu moaştele Sfinţilor cu un material care va permite o permanentă igienizare.
ADVERTISING

Programul liturgic

Duminică, 25 octombrie, la ora 07.00, Sfintele Moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor vor fi scoase din Catedrala Patriarhală şi aşezate în baldachinul de pe Colina Bucuriei alături de moaştele Sfântului Stelian – Ocrotitorul copiilor, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi ale Sfântului Nectarie. Între orele 9.00-12.30, va fi oficiată Sfânta Liturghie la Altarul de vară din incinta Catedralei Patriarhale.

Luni, 26 octombrie, la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, de la ora 09.30, se va săvârşi Sfânta Liturghie la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală.

Marţi, 27 octombrie, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, începând cu ora 09.00, la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală va fi săvârşită Sfânta Liturghie arhierească de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu cei 3 episcopi vicari din Bucureşti, câţiva preoţi şi diaconi.

Pentru asigurarea respectării normelor sanitare cu privire la distanţarea fizică de 1,5 m, la slujbele oficiate în perioada 25 - 27 octombrie la Altarul de vară de pe Colina Bucuriei vor putea participa maxim 200 de persoane.

Reintroducerea Sfintelor Moaşte în Catedrala Patriarhală se va face la sfârşitul zilei de 27 octombrie, după închinarea ultimului credincios.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇