Pandemia a produs schimbări sociale: 51% dintre români recunosc că au trăit sentimentul de singurătate (Sondaj)

Pandemia a produs schimbări sociale: 51% dintre români recunosc că au trăit sentimentul de singurătate (Sondaj)

Un sondaj de opinie la nivel naţional relevă că aproape 40% dintre români susţin că gradul de respectare a regulilor de convieţuire a crescut în perioada pandemiei COVID-19 în comparaţie cu anii anteriori, opinia fiind împărtăşită în special de absolvenţii de învăţământ superior.

Restul consideră fie că gradul de respectare a normelor sociale a scăzut (30%), fie că el a rămas constant (31%).

Acelaşi sondaj indică faptul că doar o cincime (17%) din populaţie consideră că a crescut măsura în care românii pot conta pe ajutorul semenilor, iar şi mai puţini (11%) sunt cei care cred că solidaritatea între români a crescut.

ADVERTISING

Între singurătate și relaxare

Jumătate din populaţie (51%) admite că a trăit în perioada pandemiei sentimentul de singurătate, împărtăşit mai frecvent de locuitorii satelor, de vârstnici, de persoanele cu studii medii şi de cele din gospodării cu venituri scăzute.

Relaxarea măsurilor de combatere a pandemiei este mai puţin în măsură să schimbe viaţa acestor oameni în comparaţie cu persoanele tinere, din marile aglomerări urbane şi cu venituri peste medie. Acestea din urmă reprezintă categoriile care se pot bucura în cel mai mare grad de măsurile de relaxare.

ADVERTISING

”Opinia publică este fragmentată când evaluează efectele pandemiei COVID-19 asupra coeziunii sociale, a relaţiilor dintre oameni şi a climatului social.

Un segment larg (între 45 şi 69%) din populaţie observă schimbările sociale pe care le-a produs pandemia, numai că direcţia acestora este descrisă în mod diferit. La polul opus se află curentul de opinie care susţine stabilitatea climatului social.

Oamenii sunt coerenţi în evaluările pe care le fac coeziunii sociale”, sunt câteva dintre concluziile sondajului referitoare la coeziunea socială şi solidaritatea în vremea pandemiei COVID-19, realizat de ICCV şi Elicom.

ADVERTISING

Între bunăstare și sărăcie

Pe de altă parte, sondajul arată că doar o treime din respondenţi se bucură de bunăstare, în timp ce aproape o pătrime din respondenţi (23%) au declarat că veniturile familiei ajung pentru strictul necesar, iar mai puţin de o zecime (9%) că nu ajung nici pentru strictul necesar.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇