O nouă zi liberă pentru bugetari: Minivacanță de patru zile

O nouă zi liberă pentru bugetari: Minivacanță de patru zile
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ziua de 2 mai urmează să fie liberă pentru personalul din sistemul bugetar, conform unui proiect de hotărâre care figurează pe ordinea de zi a ședinței de guvern de vineri.

Decizia este luată având în vedere că data de 2 mai este între o zi nelucrătoare de sărbătoare legală (1 Mai) și sfârșitul săptămânii, prevede nota de fundamentare.

Pentru recuperarea acestei zile de muncă, instituțiile și autoritățile publice își vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la 31 mai, potrivit planificărilor stabilite prin acte administrative emise la nivelul fiecărei autorități și instituții publice.

ADVERTISING

Aceste prevederi nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producție sau specificului activității, prevede proiectul. De asemenea, prevederile nu se aplică magistraților și celorlalte categorii de personal din cadrul instanțelor judecătorești implicate în soluționarea proceselor cu termen în ziua de 2 mai 2025 și nici participanților în aceste procese.

”În ziua de 2 mai 2025, prin centrala Ministerului Finanțelor se efectuează operațiuni de încasări și plăți, operațiuni de plăți privind serviciul datoriei publice, precum și eventualele operațiuni de debitare dispuse de Comisia Europeană din contul de resurse proprii în lei deschis la Trezoreria Statului.

ADVERTISING

Operațiunile de încasări prin virament transmise prin sistemul electronic de plăți unităților Trezoreriei Statului în data de 2 mai 2025 se înregistrează în contabilitatea/structurilor cu atribuții în domeniul decontării din centrala Ministerului Finanțelor în data de 2 mai 2025, iar în contabilitatea unităților teritoriale ale Trezoreriei Statului, cu ziua lucrătoare următoare zilei prevăzute la art. 1 alin. (1)”, menționează sursa citată.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇