O femeie cazată într-un hotel din Botoşani şi-a aruncat copiii, cu vârstele de 2, respectiv 3 ani, de la balcon, ameninţând apoi că se va sinucide.
„La data de 20.08.2023, IPJ Botoşani a fost sesizat cu privire la faptul că o femeie, aflată la etajul 1 al unui hotel, şi-a aruncat copiii, cu vârstele de 2, respectiv 3 ani, de la balcon, şi ameninţă că se va sinucide”, au confirmat anchetatorii.
Cei doi copii au fost transportaţi la spital, în stare gravă. Copilul de doi ani a decedat, iar cel de 3 ani este în comă profundă.
Potrivit Monitorul de Botoșani, tragedia s-a petrecut la Hotel Tineret. Pe mezinul care a murit îl chema Vladimir, iar pe fratele său mai mare care se zbate între viață și moarte îl cheamă Gabriel. Din cauza stării grave s-a decis să fie transferat la Iași.
Potrivit angajaților hotelului, femeia ar fi venit din Albești la Botoșani împreună cu cei doi băieți. Când i-au cerut buletinul, a spus că nu-l are la ea, că doar venise cu copiii la plimbare în oraș, dar a pierdut microbuzul de întoarcere. I-au dat o cameră la etajul 1 de unde, puțin după miezul nopții, și-a aruncat copiii.
„Am văzut când a căzut, eu am crezut că e un cearşaf. Și-a aruncat copiii, eu am ieşit afară. Pe amândoi deodată”, a spus un recepționer citat de Observator News.
„Nu am vrut să le fac rău”
După ce angajații au alertat autoritățile, la faţa locului s-a deplasat și un negociator, care a purtat discuţii cu femeia. Conform IPJ Botoşani, după aproximativ două ore, „s-a reuşit, prin distragerea atenţiei, imobilizarea femeii, de către pompierii care au avut acces de pe geamul camerei hotelului, în locul în care se afla aceasta".
Ulterior, aceasta a fost internată la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean Botoşani.
Potrivit Monitorul de Botoșani, femeia are 23 de ani. Ea le-ar fi spus anchetatorilor că în timp ce copiii dormeau i-ar fi luat în brațe și ar fi sărit cu ei pe geam. Doar că în fața ferestrei era un acoperiș. Ea a rămas pe plafon, dar pe copii i-a scăpat și au căzut pe beton.
Negociatorul Ovidiu Apostoaiei spune că mama era foarte agitată și părea că abia și-a dat seama de fapta comisă. Ea tot repeta „Nu am vrut să le fac rău. Nu am vrut să le fac nimic. Nu am vrut, nu am vrut, nu am vrut”.
„Era foarte agitată, era foarte emoţională, repeta obsesiv: 'ce am făcut, îmi pare rău de ce am făcut, nu vreau să merg la puşcărie, nu vreau să creadă lumea că sunt nebună'”, a povestit negociatorul, pentru Observator News.
Mesaj de adio tatălui
Tatăl copiilor lucrează la București, dar spune că până în seara tragediei nu a observat niciun comportament ciudat, deși vorbeau în fiecare zi.
Duminică seară, însă, tonul conversației s-a schimbat, iar indiciile din mesaj arată că fapta ar fi fost totuși premeditată.
„Ultima dată mi-a trimis mesaj la 23:30. Mi-a scris ceva acolo nasol şi mi-a spus: 'Adio!'. Am încercat să o sun, dar nu răspundea”, a spus bărbatul, pentru Observator News.
Potrivit News.ro, în mesaj femeia îl acuza pe acesta că a determinat-o să facă ceea ce nu voia să facă și îşi exprima regretul că s-au căsătorit.
„Mulțumesc că m-ai făcut să fac ceea ce nu voiam, sper să fii fericit acum că ai scapăt de noi și nu mai trebuie să ne trimiți bani, că am înțeles că asta era marea ta problemă. Îţi doresc ca toţi banii pe care o să îi ai de acum să îi păstrezi să ţi-i pui pe piept....că niciodată nu ţi-au ajuns....regret tot ce am făcut cu tine până acum şi regret că m-am măritat cu tine, dar chestia era ca voiam să scap de acasă…..atât. Cel mai rău îmi pare pentru copii, că ei nu au nicio vină. Dar nu îi pot lăsa așa ai nimănui. Nimeni nu o să îi iubească. Sper să fii fericit fără noi. Adio! Eu am încercat să fac totul pentru voi (tu, mama, tata şi etc etc) am lăsat copiii fără jucării sau haine sau altele ca să aibă toţi şi voi toţi m-aţi luat de fraieră”, este mesajul trimis de femeie înainte de gestul extrem.
Poliţiştii au deschis în cauză dosar penal pentru comiterea infracţiunii de omor şi tentativă la omor.
Mai multe imagini de la intervenția autorităților puteți vedea AICI.