O altfel de școala online: Copiii primesc materialele acasă și învață meșteșuguri tradiționale pe Zoom

O altfel de școala online: Copiii primesc materialele acasă și învață meșteșuguri tradiționale pe Zoom
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Pandemia a închis școli, a separat familii întregi și a zădărnicit eforturile celor care încearcă din răsputeri să mențină vii meșteșugurile tradiționale. Printre cei care s-au confruntat cu această situație se numără și Asociația Moara de Hârtie de la Comana, care de 10 ani desfășoară ateliere de meșteșuguri tradiționale pentru cei mici și nu numai.

Pentru a supraviețui și a veni în ajutorul copiilor, aceștia au găsit o soluție: copiii pot participa la ateliere online de meșteșuguri în care vor picta icoane pe sticlă, vase de ceramică, vor coase sau vor țese.

Aceștia vor primi acasă seturi de lucru potrivite pentru fiecare meșteșug, cu toate echipamentele și materialele necesare.

”Posibilitatea de a-i aduce mai aproape de meșteșugurile românești, chiar și online, pe toți cei care le iubesc și se află departe de Comana, este un aspect pozitiv al pandemiei de coronavirus”, povestește Dana Georgescu, de la Moara de hârtie, pentru SpotMedia.ro.

Pentru început, aș vrea să ne spuneți câteva cuvinte despre voi: Cine sunteți și cu ce vă ocupați?

Ne place să spunem că suntem visători de visuri (care se împlinesc, pentru că multe s-au împlinit până acum) sau meșteșugari de idei, dar suntem de fapt oameni simpli, iubitori de frumos și de autentic, care își doresc ca prin munca lor să pună în valoare oameni talentați din comunitate și să creeze în același timp un spațiu educativ și cultural în care orășenii să găsească acea atmosferă care să îi inspire și să le încarce inima de frumos, omenie și bucurie. 

ADVERTISING

Din punct de vedere juridic, suntem Asociația Moara de hârtie care prin proiectele de antreprenoriat social pe care le desfășoară contribuie la păstrarea și promovarea meșteșugurilor tradiționale și creative. 

104262959_10156925825486394_830339477750466131_n
Foto: Facebook/Moara de hartie

Cum a luat naștere Satul meșteșugurilor și Moara de hârtie?

Ansamblul Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor a fost și este încă un vis la care tot mai adăugăm câte o cărămidă la propriu și la figurat. A fost construit din temelii începând cu 2011 ca un loc de întâlnire între oamenii secolului XXI și meșteșugurile străvechi.

Ideea a apărut din senin, în timp ce, pe de o parte, ne gândeam că ne-ar plăcea să ne ocupăm de mult mai mult decât munca de birou, iar pe de altă parte realizam că dacă nu intervenim rapid nu va mai rămâne aproape nimic din istoria meseriilor din industria grafică din România, iar meșteșugurile tradiționale se vor pierde dacă nu ne vom sufleca și noi mânecile și nu vom pune umărul la păstrarea lor.

Toate acțiunile noastre care au urmat au avut în centru oamenii și cum putem să contribuim să le fie mai bine.

Mânați de aceste gânduri am pornit povestea Morii de hârtie, un atelier-muzeu în care pot fi admirate echipamente vechi, dar funcționale, de tipar și legătorie de carte.

ADVERTISING

Apoi, am reușit să construim atelierele unde realizăm hârtia de mână și atelierele de meșteșuguri tradiționale românești (țesut, prelucrarea papurii, fierărie, ceramică, lucrul cu lemnul), să implicăm oameni din comunitate, să câștigăm proiecte și să contribuim și noi la povestea meșteșugurilor care, din fericire, continuă să se scrie și în zilele noastre.

Ce v-ați propus să realizați prin aceste ateliere?

Ne-am propus ca printr-o abordare ingenioasă a meșteșugurilor să facem posibilă o întâlnire prietenoasă din care și oamenii, și meșteșugurile să aibă de câștigat.

Așa, meșteșugurile merg mai departe prin munca celor implicați în proiect, iar cei care ne vizitează și participă la ateliere trăiesc o stare de bine și de bucurie speciale, prind drag de ele, se lasă inspirați, își doresc să revină pe la noi, iar unii dintre ei le transformă în pasiuni, care, poate, cândva, le vor asigura și o sursă de venit.

În atelierele noastre se lucrează tot timpul anului, atât la pregătirea materialelor pentru cursurile noastre, cât și la o mică producție de obiecte culturale lucrate de oameni din comunitate și artiștii cu care colaborăm.

ADVERTISING

În plus, în lunile de primăvară, vară și toamnă, putem fi vizitați în week-end-uri de cei care își doresc să petreacă timp de calitate în natură și să se bucure de experiența meșteșugurilor.

Colaborați cu meșteșugari pentru atelierele pe care le propuneți? Cine sunt ei?

La atelierele noastre colaborăm și cu meșteșugari, dar și cu artiști și formatori. Acum putem spune că lucrăm cu meșteșugari, dar, în 2011, erau doar oameni din comunitate pe care i-am angajat ca să învețe să devină meșteșugari și pe care i-am pregătit la locul de muncă.

Echipa noastră este formată din oameni diferiți ca pregătire și vârstă, pentru că este nevoie de abilități complementare pentru ca mesajul pe care vrem să-l transmitem să ajungă în forma cea mai bună la destinatar. 

https://www.facebook.com/Satulmestesugurilor/posts/3095872363829284

Cum v-ați descurcat pe perioada pandemiei? Ce soluții ați găsit?

Pe de o parte, am fost foarte afectați, pentru că sursa noastră principală de venit – atelierele cu grupuri – a dispărut. Dar, pe de altă parte, cum suntem optimiști, recunoaștem că, deși pandemia ne-a forțat să renunțăm la activitățile pe care le desfășuram înainte, am avut ocazia să o luăm de la capăt cu alte idei, ajutați de experiența acumulată în cei 10 ani de activități și proiecte pentru mii de copii și adulți.

În această perioadă, ne-am ocupat de idei mai vechi pe care ni le doream puse în practică, dar care nu ajunseseră la maturitate. De exemplu, prin intermediul unor finanțări, cum ar fi un proiect de crowdfunding și nu numai, vom putea deschide în viitorul apropiat Bucătăria Dealul Morii, un loc pe care ni-l doream de multă vreme, în care vizitatorii noștri vor avea ocazia unor experiențe culinare care vor completa foarte bine experiența culturală din Ansamblul Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor. 

Aș vrea să vorbim despre cel mai recent proiect al vostru, cel online pentru copiii din afara țării. Ce rezultate ați avut? Câți copii s-au înscris? Ce au făcut ei?

Ideea de a desfășura online ateliere de meșteșuguri a apărut în timpul pandemiei, când ne-am dat seama că orice-ar fi trebuie să ne ocupăm de misiunea noastră de a promova meșteșugurile și de a ne implica în continuare în comunitate.

În cadrul proiectului finanțat de Secretariatul General al Guvernului României prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, sunt implicați aproximativ 400 de copii din mai multe țări europene (Belgia, Cipru, Grecia, Italia, Olanda) care vor participa la ateliere online de meșteșuguri în care vor picta icoane pe sticlă, vase de ceramică, vor coase sau vor țese. Aceștia vor primi acasă seturi de lucru potrivite pentru fiecare meșteșug, cu toate echipamentele și materialele necesare. 

În decursul lunii octombrie, copiii vor lucra împreună cu formatorii noștri în două ședințe online prin platforma Zoom. Cursurile sunt o cale de întâlnire a copiilor nu numai cu patrimoniul imaterial reprezentat de meșteșuguri, cu români iubitori de frumos, dar și cu limba română ce își va dezvălui cuvinte și sensuri noi pentru copii, specifice fiecărui meșteșug.

Proiectul se desfășoară cu succes. Asociațiile românilor din străinătate, cărora dorim să le mulțumim pentru implicarea entuziastă, au primit cu căldură aceste ateliere și ne-au ajutat mult în identificarea românilor dornici să-și țină copiii aproape de tradițiile și valorile românești. Credem că la finalul proiectului copiii vor rămâne nu numai cu obiectele lucrate în cadrul atelierelor, dar și cu o experiență care i-a îmbogățit sufletește și pe care își vor dori să o repete.

V-ați gândit să continuați seria de ateliere online?

Atelierele online vor rămâne o alternativă prețioasă în cazul în care nu vor exista condiții de a lucra direct cu participanții la ateliere. Posibilitatea de a-i aduce mai aproape de meșteșugurile românești, chiar și online, pe toți cei care le iubesc și se află departe de Comana, este un aspect pozitiv al pandemiei de Coronavirus. 

Imediat ce am lansat atelierele din proiectul cu copii români din Europa, am primit mesaje din mai multe țări, cât și din România de la instituții și persoane care și-ar dori să participe on-line la atelierele noastre atât pentru adulți, cât și pentru copii.

Credem că participarea la ateliere online de meșteșuguri va fi o alegere inspirată, în special pentru toți cei care oricum ar fi ajuns cu greu la noi. De fapt, ele nu sunt ateliere online standard, copiii vor lucra manual de acasă, vor experimenta cu-adevărat meșteșugul, doar coordonarea se va face online – o modalitate inovativă de a adapta meșteșugurile contemporaneității.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇