Guvernul a aprobat joi, la propunerea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, ca evenimentele private, de tipul nunţilor şi botezurilor, să poată fi desfăşurate în restaurant până la ora 2:00, prelungindu-se astfel programul localurilor cu două ore.
”În şedinţa de guvern de astăzi am modificat HG pentru prelungirea stării de alertă, cu un lucru bun, o veste foarte bună, în ceea ce priveşte nunţile şi botezurile, ele (restauramtele – n.red.) pot să rămână deschise până la ora 2.00 noaptea”, a anunţat Florin Cîţu, la finalul şedinţei de guvern.
Executivul a precizat că decizia a fost luată la propunerea CNSU.
”La propunerea CNSU, a fost aprobat în şedinţa de guvern ca evenimentele private, de tipul nunţilor, botezurilor etc. să poată fi desfăşurate în restaurant până la ora 2.00, prelungindu-se astfel programul restaurnatelor, doar pentru evenimente private, cu două ore”, a transmis Guvernul într-un comunicat.
Hotărârea CNSU completă poate fi accesată AICI.
Iată noile reguli pentru organizarea de nunţi, care au intrat în vigoare pe 1 iunie.