La o zi după ce un bucureștean a ajuns la spital din cauză că a fost mușcat de un șobolan, în Sectorul 2, Nicușor Dan a declarat că, în opinia sa, numărul de rozătoare din București nu este mai mare acum, comparativ cu anii trecuți.
”Cu deratizarea suntem la capătul primului tratament din planul unitar de acțiune, așa cum l-am aprobat, cu tratamente aplicate în spații publice, blocuri, spitale, școli și parcuri ale municipalității”, a precizat Nicușor Dan.
De fapt, deratizarea parcurilor n-a fost inclusă, inițial, în planul unitar de acțiune (PUA), adoptat de Consiliul General în cursul lunii mai.
Anterior, administratorul special al Eco Igienizare SA a precizat că abia în urma unei discuții care a avut loc pe 20 iulie s-a găsit o soluție pentru a finanța și deratizarea din parcurile Capitalei.
Nicușor Dan susține, însă, că pe lângă lipsa de bani, și gunoiul lăsat pe străzi a creat probleme (principalele probleme fiind în principal în Sectoarul 1, condus de Clotilde Armand și parțial în Sectorul 2, unde e primar Radu Mihaiu, ambii de la USR PLUS - n.red.).
”Am avut și o conjunctură nefericită cu gunoaie pe stradă, luni de zile. Aici suntem (...).
Dacă pe țânțari avem măsurători care să ne spună pe unde suntem, la rozătoare avem doar ceea ce putem vedem noi cu toții (adică simpla constatare vizuală a numărului – n.red.). Altă măsurătoare nu există.
În opinia mea nu există mai multe rozătoare ca în alți ani.
Înainte să avem o informație exhaustivă a locurilor unde îi putem găsi, nu putem controla în totalitate fenomenul. Nu știm, în acest moment, care sunt toate subsolurile de blocuri și nici măcar care sunt toate proprietățile municipalității. Dar apoi să știm care sunt clădirile abandonate din București.
Operatorii de la deratizare se duc unde știu ei că trebuie să meargă. Dar până n-o să avem evidența tuturor proprietăților, n-o să reușim să controlăm cu totul fenomenul”, a mai spus Nicușor Dan.
Citește și: