Nicușor Dan a îmblânzit caracatița? Sunt cu 3.000 de angajați mai puțin în companiile înființate de Firea, dar pentru unele nici gând de desființare - Analiză

Nicușor Dan a îmblânzit caracatița? Sunt cu 3.000 de angajați mai puțin în companiile înființate de Firea, dar pentru unele nici gând de desființare - <span style="color:#990000;font-size:100%;">Analiză</span>
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Chiar dacă nu s-a finalizat dizolvarea companiilor municipale înființate de Gabriela Firea, numărul de angajați le-a scăzut considerabil, în ultimii 2 ani. Acum, multe dintre societăți – deși încă există pe hârtie – nu mai au salariați. Sau mai au doar câțiva, dar cu normă parțială de muncă sau în concedii de creștere a copilului.

Iată situația holdingului municipal, dar și perspectivele fiecărei companii.

Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a adoptat hotărâri de înființare a celor mai multe companii municipale în vara anului 2017, la propunerea Gabrielei Firea.

Din primul moment, 20 dintre cele 25 de companii au fost o sursă de scandal politic. USR a susținut că înființarea a fost ilegală. Iar instanța i-a dat dreptate.

Dar Firea n-a desființat companiile, ci a recurs la tot soiul de artificii administrative pentru a le menține în funcțiune. În plus, le-a dat împrumuturi și contracte de sute de milioane de lei.

Din păcate, multe au lucrat la suprapreț și au risipit banii bucureștenilor. Altele au făcut achiziții îndoielnice, cercetate în prezent de DNA. În conducerea multor companii au fost aduși, politic, oameni care nu aveau nicio legătură cu domeniile de activitate în care li se cerea să performeze, în interesul bucureștenilor.

Parte dintre oamenii din conducere erau apropiați sau chiar rude prin alianță cu Gabriela Firea sau cu alți politicieni din PSD și ALDE.

S-a ajuns la tot felul de artificii administrative și la dizolvări și reînființări de societăți. În campania electorală, Nicușor Dan, USR și PNL au promis că vor desființa companiile municipale, cu excepția celor care se ocupă de termoficare și a STB SA.

ADVERTISING

Cine și ce trebuia să desființeze

După ce au câștigat alegerile, USR și PNL și-au împărțit controlul asupra holdingului municipal.

USR a preluat majoritatea în 15 companii, cu scopul de a desființa 13 și de a salva 2: Trustul de Clădiri Metropolitane și Termoenergetica.

PNL a preluat controlul în celelalte 10 companii, cu scopul inițial de a desființa 8 și de a salva 2: STB și Energetica Servicii.

Între timp, planurile s-au mai schimbat.

Spre exemplu, liberalii au salvat și Compania Municipală Parking. Iar Compania Municipală Eco Igienizare tocmai a ieșit din insolvență, semn că acționarii și-au dorit să o mențină în funcțiune pe termen mai lung.

În cazul altor companii, cum ar fi Cimitire - controlată de USR - nu s-a ajuns la desființare pentru că, momentan, ea ar fi dezavantajoasă, din cauză unor datorii mari la ANAF.

Iată situația juridică a fiecărei companii municipale în parte, dar și perspectivele sale.

Nr. Crt.Nume companie municipalăStare juridică actualăPerspectivă
1Energetica București SA (înlocuită de Energetica Servicii București SA)radiată-
2Agrement SAlichidaredesființare
3Întreținerea Arborilor și a Spațiului Verde București SAlichidaredesființare
4Parcuri și Grădini SAlichidaredesființare
5Protecție Civilă și Voluntariat SAlichidaredesființare
6Publicitate și Afișaj București SAlichidaredesființare
7Consolidări SAfalimentdesființare
8Dezvoltare Durabilăfalimentdesființare
9Medicală SAfalimentdesființare
10Sport pentru Toțifalimentdesființare
11Străzi, Poduri și Pasajefalimentdesființare
12Tehnologia Informației București SAfalimentdesființare
13Turistică București SAfalimentdesființare
14Pază și Securitate SAfalimentdesființare
15Managementul Transportului SAinsolvențădesființare
16Eco Igienizare SAactivă, de curând ieșită din insolvențăcontinuarea activității
17Imobiliară București SAactivădesființare
18Cimitire București SAactivădesființare
19Managementul Traficuluiactivăcontinuarea activității
20STB SAactivăcontinuarea activității
21Iluminat Public SRLactivăcontinuarea activității
22Energetica Servicii SAactivăcontinuarea activității
23Termoenergetica SAactivăcontinuarea activității
24Parking SAactivăcontinuarea activității
25Trustul de Clădiri Metropolitaneactivăcontinuarea și diversificarea activității
ADVERTISING

Cu câteva mii de salariați în minus

Activitatea și angajații singurei companii radiate, Energetica București SA, au fost preluate de Energetica Servicii București SA. Deci în practică numărul maxim de companii municipale care au funcționat concomitent a fost 24.

Din datele comunicate către Ministerul Finanțelor și centralizate de Spotmedia.ro reiese că, în 2019, numărul mediu de angajați al celor 24 de companii ajunsese la puțin peste 18.000 de persoane (incluzând aici Termoenergetica și STB).

În anul următor - ultimul în care Gabriela Firea a fost primar general - numărul total de angajați a scăzut cu aproximativ 500. În acea perioadă, deja PMB era la limita falimentului, iar companiile nu mai primeau bani cu care să achite la timp salariile. Așa că s-a renunțat la parte dintre salariați. Au fost, de asemenea, oameni care au plecat de bunăvoie să lucreze la alte firme.

În plus, chiar administrația Firea se pregătea să facă fuziuni în urma cărora mai multe companii neperformante și care pierdeau mulți bani să fie absorbite de celelalte.

Ce s-a întâmplat în primii 2 ani de administrație USR-PNL

Spotmedia.ro a discutat zilele trecute cu directori de companii municipale, cu consilieri generali care sunt membri în Adunările Generale ale Acționarilor (AGA) și a trecut în revistă bugetele companiilor municipale.

Din datele centralizate de Spotmedia.ro reiese că numărul de angajați pe care îl mai au la acest moment companiile municipale încă active (dar și parte dintre cele în faliment și lichidare) este de circa 14.700 de persoane.

Cu alte cuvinte, numărul de angajați al companiilor municipale a scăzut - în mandatul lui Nicușor Dan, cu majoritate USR și PNL - cu aproape 3.000 de persoane.

ADVERTISING

Procentual, scăderea e destul mică, de circa 17%. Motivul este că efectivele cele mai mari le au 2 companii municipale care nu se pot desființa: Termoenergetica și STB.

STB, spre exemplu, a trecut printr-un proces de restructurare și a reușit să își reducă numărul de angajați cu 650, într-un an. De la peste 11.000 de salariați cât avea în 2019, speră să poată lucra, în 2023 cu circa 10.250 de oameni.

Însă Termoenergetica nu dă afară, ci caută să angajeze. A început cu circa 3.000 de salariați în 2019 (mutați pe final de an de la RADET, care intrase în faliment) și a ajuns - potrivit fișelor de buget - la o medie de 3.200 de angajați, în 2022. Compania a anunțat în repetate rânduri că vrea să angajeze muncitori și că, de regulă, nu găsește câți și-ar dori.

În companiile municipale mici, numărul angajaților a scăzut cu peste 60%

Reducerea masivă de personal s-a făcut în companiile municipale mai mici. Nu s-a redus prea mult schema de personal în majoritatea companiilor care încă au activitate. Dar a scăzut drastic numărul de salariați în companiile care au ajuns în faliment sau lichidare.

În aceste companii municipale mai mici – adică toate cu excepția Termoenergetica și STB - numărul maxim de angajați a fost atins tot în 2019. Atunci erau pe statele de plată aproape 4.200 de oameni, potrivit raportărilor făcute către Ministerul Finanțelor.

În 2020 - ultimul an al administrației Firea - numărul de angajați, deși mai scăzuse, tot depășea cu puțin 3.600.

Iar în prezent - potrivit centralizării realizate de Spotmedia.ro, în ultimele zile - mai sunt doar circa 1.350 de angajați în aceste 22 de companii municipale (toate, cu excepția STB și Termoenergetica).

În plus, unii dintre salariați figurează mai mult în situațiile statistice. Spre exemplu, CM Municipală Dezvoltare Durabilă SA mai are la acest moment doar 5 salariați, din 144 câți avea, în 2020.

Iar dintre cei 5, unul singur are normă parțială de 2 ore pe zi. Ceilalți 4 care sunt în concediu de îngrijire copil (CIC), potrivit informațiilor oferite pentru Spotmedia.ro de consilierul general Dan Milea (USR), membru în AGA companiei municipale.

Angajații în CIC nu desfășoară activitate și nu sunt plătiți de compania municipală, ci de stat. Deci - deși pe hârtie figurează 5 angajați - în realitate, compania mai lucrează, doar până la finele acestei luni, cu un singur om căruia îi plătește un sfert de normă. Ulterior, de la începutul lunii aprilie, și acestui angajat îi va fi încheiat contractul.

CM Parcuri și Grădini București SA avea, în anul 2019, nu mai puțin de 356 de angajați. Numărul a scăzut treptat. Iar în 2022 compania i-a concediat pe toți cei rămași, potrivit informațiilor pe care ni le-a transmis administratorul special Iustinian Roșca (USR).

Acum - pentru că are nevoie, în procesul de lichidare - compania și-a angajat 2 oameni cu jumătate de normă pe zi (un gestionar și un specialist în resurse umane), dar și un jurist cu normă de o oră pe săptămână. Cel mai probabil, li se vor încheia contractele, când își vor finaliza treaba.

În 2019, CM Pază și Securitate avea 741 de angajați. Au fost concediați, iar compania a ajuns în faliment.

CM Consolidări SA avea 737 de angajați, în anul 2019. Acum e în faliment și mai are doar circa 50 de angajați care asigură paza șantierelor pe care le ține în conservare de circa 2 ani. La încheierea procedurii de faliment, și cei 50 vor fi concediați, a transmis pentru Spotmedia.ro directorul adjunct al companiei, Laurențiu Moater.

Nu toate companiile aflate în faliment au angajați. Spre exemplu, potrivit viceprimarului Horia Tomescu (USR), Compania Medicală SA - aflată în faliment - nu mai are salariați din septembrie 2022. De continuarea operațiunilor de desființare a societății se ocupă un administrator special și un lichidator.

Cel mai mare număr de angajați al CM Medicală SA a fost raportat în 2019, când avea 111 oameni pe statele de plată.

Unele companii propuse pentru desființare au supraviețuit

Motivul pentru care mai sunt încă circa 1.350 de angajați în companiile municipale mici este că desființarea n-a mers așa cum s-au așteptat USR și PNL, în 2020, mai întâi în campania electorală și apoi după câștigarea alegerilor.

Spre exemplu, deși inițial voiau să desființeze Compania Municipală Parking, consilierii PNL au decis să nu o facă, din mai multe motive.

Printre ele se numără faptul că societatea avea bani în conturi (pe care acum îi investește în tehnologie pentru parcări). În plus, pe vremea când PMB se ocupa direct de parcări, se descurca mai prost decât compania municipală. Așa că, până la identificarea unui nou gestionar al locurilor publice de parcare cu plată, CM Parking își va continua activitatea.

Într-o situație similară se află CM Iluminat Public SRL, care gestionează iluminatul stradal din oraș. Are delegare de serviciu public, iar USR și PNL nu intenționează să întrerupă delegarea sau să caute, în viitorul imediat, alt gestionar al rețelei se iluminat stradal și ornamental.

Sunt și companii pe care consilierii generali vor să le desființeze. Dar nu o fac, încă, pentru a nu produce pagube majore.

Este cazul CM Cimitire. Primarul Nicușor Dan și mai mulți consilieri generali au depus plângeri la DNA pentru modul în care compania a cumpărat un teren, în timpul administrației Firea.

Acum, societatea are datorii de 3,2 milioane de lei la ANAF. Ca să-i plătească, ar trebui fie să primească bani de la PMB (care are probleme mai urgente de rezolvat cu banii - n.red.) , fie să reușească să își vândă unul dintre terenuri. Până la acest moment, nimeni n-a fost interesat să cumpere.

„Obiectivul nostru, dar și al PMB este de a salva patrimoniul existent: o clădire, monument istoric (la prețul de evaluare de 1.929.600 euro), un teren de 70.000 mp în Mogoșoaia (la prețul de evaluare de 1.120.000 euro) și un teren 91.397 mp în Glina (la prețul de evaluare de 1.645.000 euro). O intrare necontrolată în dizolvare ar însemna pierderi foarte mari la valorificarea proprietăților existente”, a precizat pentru Spotmedia.ro directorul companiei municipale, Cristian Laslo.

Așa că și această companie va rămâne activă până când se va rezolva problema datoriilor.

Companii care au ajuns pe marginea prăpastiei, dar s-au salvat

Există, însă, și companii care - deși se aflau în pragul colapsului în toamna lui 2020 - au reușit să își revină.

Spre exemplu, CM Eco Igienizare - care aplică tratamente împotriva țânțarilor, căpușelor și șobolanilor - era în insolvență, atunci când Nicușor Dan și-a preluat mandatul. Iar acum s-a salvat.

Iată cu ce număr de angajați lucrează companiile municipale încă active:

  • Trustul de Clădiri Metropolitane SA: puțin sub 300 salariați (mai angajează din cei concediați de CM Consolidări SA)
  • Parking SA: 197 salariați
  • Energetica Servicii SA: 262 salariați
  • Iluminat Public SA: 139 salariați
  • Managementul Traficului: 96 salariați
  • Cimitire București SA: 101 salariați
  • Imobiliară București SA: 23 salariați
  • Eco Igienizare SA: 140 salariați

În funcție de activitate, companiile își pot crește sau dimpotrivă diminua numărul de salariați. Le vom urmări activitatea și vom reveni cu detalii.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇