Managerul Spitalului Județean Brăila, medicul epidemiolog Delia Râșnoveanu, a demisionat, după ce un bărbat internat la Cardiologie a fost găsit mort lângă gardul instituţiei.
„Nu am demis pe nimeni. Este o anchetă în curs la Consiliul Etic. Funcția de manager implica responsabilitate. Eu rămân același om”, a declarat managerul pentru presa locală.
"Am primit demisia managerului Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila, un gest pe care l-am cerut și care era absolut necesar. Voi demara procedurile care se impun, însă doar după consultarea Consiliului de Administrație.
În același timp, aștept și din partea brăilenilor sugestii cu privire la persoana care ar trebui să conducă spitalul până la organizarea concursului”, a anunțat președintele CJ Brăila, Francisk Iulian Chiriac, pe Facebook.
Acesta se va întâlni cu șefii secțiilor din spital, pentru a-i consulta cu privire la acest aspect:
„Sunt foarte multe lucruri de discutat! În mod categoric, nemulțumirea brăilenilor este întemeiată și trebuie ca lucrurile să se schimbe”.
Săptămâna trecută, un bărbat de 53 de ani internat la secţia de Cardiologie a fost găsit mort lângă gardul spitalului.
Purtătorul de cuvânt al spitalului, dr Dragoş Voicu, a declarat pentru Agerpres că pacientul se internase în urmă cu două săptămâni cu insuficienţă respiratorie acută şi insuficienţă cardiacă şi prezenta sechele de accident vascular cerebral, "motiv pentru care era confuz, iar asistentele aveau ordin să treacă pe la el din oră în oră".
Poliția a deschis o anchetă în acest caz.
„Bărbatul de 53 de ani, din Brăila, a fost găsit în stare de inconştienţă, în exteriorul unităţii spitaliceşti, lângă gardul acesteia, situat pe Şoseaua Naţională Veche, fiind declarat decedat.
Acesta a fost transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Brăila în vederea efectuării necropsiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. În urma activităţilor de cercetare efectuate, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila s-au sesizat din oficiu şi cu privire la săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu, fiind continuate cercetările pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt", se arăta într-un comunicat al IPJ Brăila.