Un lift de la cel mai mare spital din Brăila a căzut în gol trei etaje. Mai multe persoane se aflau în el

Un lift de la cel mai mare spital din Brăila a căzut în gol trei etaje. Mai multe persoane se aflau în el

Un lift de la Spitalul Clinic de Urgență din Brăila în care se aflau opt persoane a căzut în gol trei etaje. Două persoane au fost rănite serios. Accidentul a avut loc joi.

Potrivit Realitatea de Brăila, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila, dr. Dragoș Voicu a citit din nota de relație dată de liftiera care era în lift și care a declarat: „La ora 15:30 eram în ascensor împreună cu alte 7 persoane, la etajul III. Am apăsat butonul de comandă pentru etajul IV. Ascensorul s-a deplasat spre etajele inferioare cu viteză mică. Când a  ajuns aproximativ între etajele I și parter a avut o oprire bruscă, după care a pornit tot cu viteză mică până la subsol, unde s-a oprit tot brusc, dar la o diferență de paviment de circa 25 de centimetri”.

ADVERTISING

Purtătorul de cuvânt mai spune că liftul respectiv are numai două sisteme de frânare, fiind vechi, de 42 de ani și primul sistem de frânare a acționat la oprirea bruscă, iar al doilea sistem a acționat când liftul s-a oprit definitiv. Nu a ajuns la tampoanele de jos, de la subsol, s-a oprit înainte de a ajunge la ele.

În ce privește persoanele afectate, o asistentă - care deja avea probleme cu coloana cervicală - a suferit o fractură de vertebră T1, la gât. De asemenea, în lift mai era o infirmieră care a căzut peste căruțul în care se afla un pacient și s-ar fi lovit la genunchi.

ADVERTISING

„Din punct de vedere medical, cine a fost afectat a fost rezolvat imediat, iar din punct de vedere tehnic, a fost anunțată toată lumea care trebuia să intervină, au venit de la Galați și au rezolvat ce trebuia rezolvat cu liftul. S-a intervenit cât se poate de repede, au anunțat evenimentul” a mai precizat dr. Dragoș Voicu.

Liftul a fost reparat de specialiștii care au venit la fața locului și a început deja să fie folosit din nou. Potrivit reprezentantului spitalului, liftul avea toate verificările la zi.

ADVERTISING

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila s-au sesizat din oficiu și au confirmat accidentul, în urma cercetărilor efectuate.

„Din primele cercetări, se pare că la data de 29 decembrie a.c., în jurul orei 14:30, cu ocazia folosirii unui lift, patru persoane ce se aflau în interior, ar fi căzut cu acesta în gol de la etajul 3 la subsol. În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a două dintre persoanele aflate în lift, respectiv a două femei în vârstă de 46 și 49 de ani, ce au necesitat acordarea de îngrijiri medicale de specialitate”, a anunțat IPJ Brăila.

În cauză a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și nerespectarea masurilor legale de securitate și sănătate în muncă.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇