Începe pelerinajul de Sfântul Dimitrie. Procesiune cu moaște prin centrul Capitalei și culoare speciale de acces la Patriarhie

Începe pelerinajul de Sfântul Dimitrie. Procesiune cu moaște prin centrul Capitalei și culoare speciale de acces la Patriarhie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Manifestări religioase prilejuite de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou vor avea loc în perioada 24 – 27 octombrie, la Catedrala Patriarhală de pe Dealul Mitropoliei, precum şi la Catedrala Metropolitană Sfântul Spiridon-Nou din Bucureşti.

Se vor institui dispozitive de ordine şi siguranţă publică și culoare speciale de acces și defluire, în scopul creării unor condiţii optime de desfăşurare a pelerinajului, astfel încât să fie evitate aglomerările de persoane sau orice alte incidente.

Participanții la aceste slujbe vor fi îndrumați și de voluntari ai organizatorului.

ADVERTISING

Marți, între orele 12:00-13:00, va avea loc procesiunea religioasă „Calea Sfinților”, astfel:

- Prima coloană va pleca de la Catedrala Patriarhală cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou și ale Sfântului Ierarh Nectarie, pe traseul Catedrala Patriarhală - str. Patriarhiei - bd. Regina Maria - baza Dealului Patriarhiei

- A doua coloană va pleca de la Catedrala Metropolitană Sfântul Spiridon-Nou, cu moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena, pe traseul str. Bibescu Vodă - baza Dealului Patriarhiei.

ADVERTISING

Jandarmeria Capitalei face următoarele recomandări:

  • cei prezenţi să manifeste răbdare şi să adopte un comportament civilizat
  • să respecte indicaţiile jandarmilor și regulile impuse de organizator
  • să fie atenți la bunurile personale, pentru a nu deveni victime ale unor infracțiuni de furt din buzunare
  • părinţii să supravegheze cu atenţie sporită copiii
  • în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte antisociale, să solicite ajutorul jandarmilor aflaţi în apropiere sau să apeleze numărul de urgență ”112”.
ADVERTISING

„De asemenea, recomandăm tuturor participanților să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări contrare prevederilor legale.

Reamintim faptul că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, este interzisă şi constituie infracţiune participarea la astfel de adunări publice a persoanelor care au asupra lor arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare, substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru şocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acţiuni violente sau de tulburare a desfăşurării normale a acestora”, transmite Jandarmeria.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇