În prag de desființare, o companie municipală își cumpără consiliere juridică de 27.000 de euro

În prag de desființare, o companie municipală își cumpără consiliere juridică de 27.000 de euro
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Compania Municipală Parking SA – care administrează parcările publice cu plată din București – a atribuit la începutul lunii martie, prin încredințate directă, un contract de consultanță juridică de aproape 27.000 de euro.

Asta, în condițiile în care majoritatea PNL – USR PLUS din Consiliul General și-a exprimat intenția de a desființa această companie municipală.

Pe 3 martie, la ora 17.13, Compania Municipală Parking SA a publicat pe platforma de achiziții publice Sicap un anunț prin care solicita ”servicii juridice”. Peste 10 minute, procedura s-a finalizat cu o atribuire.

Căștigătoare a fost declarată SCA Țuca, Zbârcea și Asociații, care îi va asigura companiei municipale consultanță și asistență juridică vreme de 224 de ore, la prețul de 577 de lei pe oră.

achizitie-consiliere-juridica

Per total, suma alocată de companie pentru acestă atribuire se ridică la 129.248 lei (adică aproape 27.000 de euro).

ADVERTISING

Compania își permite să plătească asemenea sume deoarece - potrivit situației financiare afișate pe propriul site - a terminat anul 2020 cu un profit de 1.125.548 lei.

Problema este că absolut toate încasările companiei municipale vin din taxele de parcare pe care le plătesc bucureștenii. Cu alte cuvinte, banii companiei sunt, de fapt, banii oamenilor care au plătit parcarea. Si, în consecință, ar trebui cheltuiți rațional, tot în interesul public.

În context, întrebare este: la ce-i trebuie companiei municipale Parking SA atât de multă asistență juridică, în valoare de 27.000 de euro?

E greu de înțeles, mai ales că, potrivit organigramei postate pe site, compania municipală are și un oficiu juridic propriu, cu 3 posturi: unul de coordonare și două de execuție. Cu o astfel de echipă, compania și-ar putea rezolva problemele juridice curente.

Și ar rămâne să angajeze avocați doar atunci când se confruntă cu o situație excepțională. Până la acest moment, n-am reușit să identificăm pe siteurile instanțelor litigii de anvergură în care să fie implicată Compania Municipală Parking SA.

ADVERTISING

Mai exact, compania are litigii cu foști angajați care își contestă concedierea și procese cu debitori. Dar e greu de înțeles de ce e nevoie de atât de multă consultanță juridică pentru astfel de cazuri.

O explicație pentru nevoia de asistență juridică specializată ar mai exista.

Compania Municipală a mai cumpărat consiliere juridică și în trecut. Spre exemplu, în 2018, a contractat astfel de servicii – tot prin încredințare directă - de la Predoiu și Asociații.

achizitie-predoi-si-asociatii

Anterior, reprezentanți ai companiei municipale de Parking au precizat că au avut nevoie de consiliere juridică profesională din cauză că nu știau cum să acționeze după ce, la cererea USR, Curtea de Apel București a stabilit că mai multe companii municipale erau ilegale.

Acum, compania se confruntă cu o nouă schimbare majoră.

Mai exact, potrivit consilierului general Andrei Rigu (USR), în cursul zilei de 18 martie, Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) de la compania municipale Parking SA s-a reunit și a schimbat Consiliul de Administrație. Noii membri sunt:

ADVERTISING
  • Stelian Bogdan Ene
  • Ned Vicol
  • Cristian Ciocoiu
  • Florin Ivan
  • Răzvan Brătianu
  • Larissa Bîrsan

Andrei Rigu a precizat că nu i s-a comunicat nimic despre achiziția de consultanță juridică de 27.000 de euro. Și că va reveni cu detalii, îndată ce le va obține.

Anterior, la solicitarea Spotmedia.ro, Parking SA a comunicat că nu vede motive pentru care administrația lui Nicușr Dan să desființeze această companie.

Compania a transmis că are venituri anuale de peste 16 milioane de lei, raportează profit, iar peste două treimi dintre cei 195 de salariați sunt angajați direct productivi, cu sarcini tehnice.

Totodată, Parking SA a transmis anterior, la solcitarea noastră, că Administrația Străzilor București (ASB) – care s-a ocupat în prelabil de parcările publice – are încă zeci de salariați, dar activitate redusă și puține performanțe.

Să fi cumpărat oare CM Parking SA asistență juridică pentru a lupta cu administrația lui Nicușor Dan și a încerca să evite desființarea?

În ciuda insistențelor noastre, compania municipală a evitat să ne dea un răspuns cu privire la scopul achiziției de asistență juridică, până la momentul publicării acestui articol.

Am solicitat și din partea Primăriei Capitalei informații cu privire la motivele pentru care o companie municipală cheltuiește atât de mulți bani pe asistență juridică.

Dacă instituția și compania ne vor răspunde, vom reveni cu amănunte.

Consilierul general Andrei Rigu a precizat pentru Spotmedia.ro că majoritatea USR PLUS – PNL intenționează să desființeze Compania Municipală Parking SA.

Dar că nu o va face decât după ce s-a asigurat că parcările publice sunt preluate de un management mai performant. Și că în niciun caz nu se va reveni la managementul deficitar al parcărilor publice din vremea în care de acestea se ocupa Administrația Străzilor București.

Citește și:

Ce rămâne de pe urma companiilor municipale: O societate înființată să-i distreze pe bucureșteni se ocupă de măturat

Ce rămâne de pe urma companiilor municipale (II): În buzunarele cui au ajuns banii cheltuiți de societatea de Publicitate și Afișaj, care s-a ocupat de reclame pentru Firea

Ce rămâne de pe urma companiilor municipale (III): Compania Turistică SA – pierderi uriașe pentru bucureșteni, beneficii pentru caracatița politică

Ce rămâne de pe urma companiilor municipale (IV): Firea și-a făcut o societate de pază cu care nici instituțiile primăriei nu vor să lucreze. Are o armată de salariați și a pierdut milioane de euro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇