Firea susține că 1 din 4 bucureşteni între 12 şi 65 de ani a încercat măcar o dată substanţe interzise

Firea susține că 1 din 4 bucureşteni între 12 şi 65 de ani a încercat măcar o dată substanţe interzise
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a prezentat date privind consumul de droguri în rândul tinerilor, arătând că, în România, cifrele oficiale sunt înspăimântătoare, fiind 1,2 milioane de consumatori ocazionali, iar unul din patru bucureşteni între 12 şi 65 de ani a încercat măcar o dată substanţe interzise.

Ministrul Familiei afirmă, despre consumul de droguri în rândul tinerilor, că nu mai este doar un scenariu de film, ci o realitate sumbră.

”Chiar şi în România, cifrele oficiale sunt înspăimântătoare: 1,2 milioane de consumatori ocazionali.

ADVERTISING

M-am întâlnit cu Gigel Lazăr, preşedintele Federaţiei Neguvernamentale Antidrog, unul dintre cei mai aprigi luptători împotriva acestui fenomen îngrijorător.

Statisticile naţionale nu trebuie neglijate. Avem peste 16% dintre tineri care au încercat măcar o dată droguri sau chiar le consumă ocazional. În Capitală, cifrele sunt şi mai rele: unul din patru bucureşteni între 12 şi 65 de ani a încercat măcar o dată substanţe interzise”,  afirmă ministrul, într-o postare pe Facebook.

Gabriela Firea precizează că ”trebuie să-i facem pe tineri să înţeleagă riscurile la care se expun şi cum li se poate schimba viaţa pentru totdeauna”.

ADVERTISING

”Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse este un partener în această luptă. Ne implicăm în campaniile naţionale antidrog destinate copiilor, tinerilor, dar şi familiilor acestora”, mai scrie ministrul Familiei, fără să dea detalii concrete despre cum va face asta. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇