Meta a acceptat să plătească până la 16,68 miliarde de dolari și să introducă restricții importante pentru utilizatorii adolescenți ai Facebook și Instagram. Acordul pune capăt unui proces în care mai multe state americane au acuzat compania că și-a proiectat platformele astfel încât să creeze dependență în rândul copiilor.
Înțelegerea, care trebuie aprobată de instanță, prevede limitarea timpului petrecut zilnic pe platforme, blocarea accesului pe timpul nopții și oprirea notificărilor în orele de școală. Meta va trebui să consolideze și verificarea vârstei, controalele parentale și măsurile care împiedică adolescenții să vadă conținut destinat adulților, relatează Reuters.
Compania nu și-a recunoscut însă vinovăția și continuă să respingă acuzațiile formulate împotriva sa.
Cel mult două ore pe zi
Una dintre cele mai importante modificări este introducerea unei limite implicite de două ore pe zi pentru adolescenți. Mesageria și anumite materiale video mai lungi nu vor fi incluse în calcul.
Facebook și Instagram vor fi blocate pentru minori în timpul nopții, iar notificările vor fi oprite atât noaptea, cât și în orele de școală. Părinții vor putea modifica unele dintre aceste setări.
Adolescenții vor putea opri recomandările personalizate din fluxurile lor, iar Meta va limita afișarea reacțiilor și a numărului de aprecieri, pentru a reduce presiunea comparației sociale.
Compania va restricționa și filtrele care promovează intervențiile estetice și va introduce avertismente și pauze după anumite perioade de utilizare. Respectarea acordului va fi verificată de un auditor independent, iar noile măsuri ar urma să fie aplicate în termen de un an de la aprobarea înțelegerii.
Acuzații privind dependența și colectarea datelor
Procesul federal de la Oakland, California, a vizat acuzațiile formulate de California, Colorado, Kentucky și New Jersey, potrivit cărora Meta ar fi încălcat legislația statelor privind protecția consumatorilor.
În paralel, 29 de state au susținut că Meta a încălcat legea federală privind protecția vieții private a copiilor pe internet. Compania ar fi colectat date de la utilizatori despre care știa că au mai puțin de 13 ani, fără ca părinții să fie informați sau să-și dea acordul.
Potrivit acuzațiilor, datele copiilor au fost folosite inclusiv pentru antrenarea unor modele de învățare automată și inteligență artificială generativă.
Statele au mai susținut că Facebook și Instagram au fost construite cu funcții menite să-i țină pe copii cât mai mult timp conectați și că Meta a minimalizat riscurile platformelor pentru sănătatea mintală.
Meta a afirmat în repetate rânduri că nu putea induce publicul în eroare în legătură cu o presupusă „dependență de rețelele sociale”, deoarece aceasta nu este recunoscută oficial drept afecțiune psihiatrică.
Suma maximă depinde și de rivalii Meta
Cea mai mare parte a acordului va fi plătită pe parcursul a zece ani. O parte din suma maximă este condiționată de adoptarea unor măsuri similare și de către rivalii Meta, între care TikTok, YouTube și Snap.
Înaintea procesului, Meta susținea că patru dintre state solicitau penalități care puteau ajunge la 1.400 de miliarde de dolari. Acestea estimaseră însă că sancțiunile s-ar apropia mai degrabă de 200 de miliarde.
Acordul soluționează separat și procesele deschise de California, Illinois, New Mexico și Washington, D.C., în scandalul Cambridge Analytica. Firma de consultanță obținuse datele personale ale milioane de utilizatori Facebook. Pentru aceste litigii, statele vor primi în total 459,3 milioane de dolari.
Mii de procese continuă
Înțelegerea nu pune capăt tuturor problemelor juridice ale companiei. Meta, Snap, Google și proprietarul TikTok, ByteDance, se confruntă în continuare cu mii de acțiuni introduse de familii, districte școlare și administrații locale.
Reclamanții acuză platformele că au contribuit la agravarea depresiei, anxietății, tulburărilor alimentare și comportamentelor de automutilare în rândul copiilor și adolescenților.
La începutul acestui an, Meta a pierdut două etape ale unui proces intentat de statul New Mexico și a fost obligată să plătească în total 942 de milioane de dolari. Compania a anunțat că va contesta deciziile.
Tot în martie, un juriu din Los Angeles a stabilit că Meta și Google au contribuit la depresia și anxietatea unei tinere și le-a obligat să plătească despăgubiri totale de șase milioane de dolari. Și acest verdict va fi contestat.
Acțiunile Meta au crescut cu 2,3% la deschiderea ședinței bursiere, după anunțarea acordului.
