Președintele Nicușor Dan intervine în scandalul legii salarizării și spune că toate cele patru partide care au participat la negocieri sunt responsabile pentru ratarea jalonului din PNRR. După luni întregi de discuții, PSD, PNL, USR și UDMR nu au reușit să ajungă la un acord.
Șeful statului precizează că partidele și-au asumat împreună pierderea celor 770 de milioane de euro legate de această reformă. Declarația vine în timp ce PSD și PNL își aruncă reciproc vina pentru eșecul negocierilor.
„Începând cu luna mai, Administrația Prezidențială a mediat o discuție între PSD, PNL, USR și UDMR pe tema legii salarizării. Din păcate, în ciuda negocierilor intense din ultimele luni, cele patru partide nu au ajuns la un consens politic și social asupra legii”, a transmis miercuri Nicușor Dan, într-o declarație publicată pe site-ul Administrației Prezidențiale.
O reformă amânată din 2022
Președintele consideră că reforma, esențială pentru întregul sistem bugetar, nu ar fi trebuit amânată ani la rând, începând din 2022.
Din această cauză, una dintre cele mai complicate reforme asumate prin PNRR, cu efecte directe asupra veniturilor angajaților de la stat, a ajuns să fie discutată sub o presiune uriașă a timpului.
Nicușor Dan a remarcat totuși disponibilitatea partidelor și a echipelor ministeriale de a participa la negocieri, precum și munca desfășurată în ultimele luni.
„De asemenea, trebuie remarcat faptul că partidele și-au respectat angajamentul de a nu depune separat un proiect al legii în Parlament, asumându-și împreună, conform acordului politic, pierderea celor 770 de milioane de euro aferente acestui jalon PNRR”, a precizat șeful statului.
Declarația contrazice încercările PSD și PNL de a atribui celeilalte tabere responsabilitatea pentru blocaj. Liberalii au acuzat PSD că împiedică adoptarea reformei și pune în pericol banii europeni. Social-democrații au răspuns că premierul Ilie Bolojan, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, și PNL trebuie să răspundă politic pentru eșec.
Legea ar trebui adoptată până la sfârșitul anului
În ciuda ratării jalonului din PNRR, cele patru partide s-au angajat să adopte noua lege a salarizării până la sfârșitul acestui an. Actul normativ va trebui să respecte limita totală a cheltuielilor salariale convenită cu Comisia Europeană.
Această limită nu va permite însă satisfacerea tuturor solicitărilor venite din partea sindicatelor, avertizează președintele.
Din punct de vedere tehnic, legea este aproape finalizată, iar negocierile cu sindicatele au clarificat numeroase aspecte. Blocajul este acum unul politic: partidele trebuie să decidă cum vor fi împărțiți banii disponibili între diferitele categorii de angajați din sectorul public.
„Decizia politică a partidelor va stabili cum va fi distribuită anvelopa salarială între diferitele categorii profesionale și, implicit, nivelul veniturilor pentru fiecare categorie profesională din sistemul bugetar”, a mai transmis Nicușor Dan.
