DSP deschide Spitalul Colentina și pentru pacienții non-Covid. Firea continuă atacurile

DSP deschide Spitalul Colentina și pentru pacienții non-Covid. Firea continuă atacurile
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti a informat că Spitalul Colentina poate asigura, începând de joi, asistenţă medicală de specialitate şi pentru pacienţii care nu sunt infectaţi cu noul coronavirus.

„Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti (DSPMB) a emis avizul temporar favorabil pentru funcţionarea unităţii medicale în regim deschis, atât pentru pacienţii COVID, cât şi pentru pacienţii care necesită tratament de specialitate pentru alte patologii”, se arată într-o informare a DSP.

Potrivit sursei citate, avizul de funcţionare a fost emis „imediat” ce managementul spitalului bucureştean a asigurat circuitele separate, condiţiile şi măsurile necesare, conform legislaţiei în vigoare, astfel încât pacienţii să poată primi serviciile medicale necesare în condiţii de siguranţă.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a solicitat, miercuri, „măsuri de urgenţă” din partea Guvernului pentru redeschiderea Spitalului Colentina pentru pacienţii cronici.

Ea a precizat că peste 60% dintre pacienţii acestui spital sunt din ţară, iar ceea ce se întâmplă este „o mare nedreptate”.

ADVERTISING

Firea e tot nemulțumită

Primarul Firea a declarat, după avizul dat de DSP, că internările nu se pot face de vineri, pentru că în prezent sunt internaţi 140 de pacienţi cu dublă patologie, una cronică şi infecţia cu SARS-CoV-2.

"Cu o întârziere de aproape 2 luni, Ministerul Sănătăţii a avizat, prin DSP, deschiderea acestui spital care a fost aproape gol, din martie şi până acum. (...) Acest aviz este valabil o lună de zile pe perioada stării de alertă şi am dorit să transmitem pacienţilor că, din nefericire, deoarece acest aviz a venit atât de târziu, internările nu se pot face de mâine, pentru că acum sunt internaţi în acest spital 140 de pacienţi cu dublă patologie, una cronică şi infecţia cu Sars-CoV-2, iar aceştia, bineînţeles, trebuie să aibă din partea noastră toată grijă, trebuie să fie trataţi şi trebuie să se întoarcă sănătoşi acasă!

ADVERTISING

Am pregătit o alternativă, un suport pentru Ministerul Sănătăţii şi anume clădirea fostului spital al STB, cu 33 de paturi, inclusiv 3 paturi de ATI.

În cazul în care va mai fi nevoie, sunt convinsă că atât Ministerul Sănătăţii, cât şi Primăria Capitalei vor găsi soluţii, spitale mai mici, care să fie pregătite pentru a fi suport COVID", a afirmat Firea, citată într-un comunicat al PMB.

Managerul Spitalului Colentina are coronavirus și a fost internat

Ea a spus că a luptat, alături de medici şi pacienţi, pentru redeschiderea Spitalului Colentina în beneficiul bolnavilor cronici, dar şi pentru persoanele care doresc să-şi facă analize periodice, investigaţii medicale, pentru prevenţia îmbolnăvirii.

"Spitalul Clinic Colentina trebuie redat pacienţilor, secţiile medicale - dintre care unele chiar unice în ţară - trebuie să îşi deschidă uşile celor care au nevoie de tratamente!

ADVERTISING

Aici se tratează anual peste 200.000 de pacienţi, nu doar din Bucureşti şi Ilfov, ci din întreaga ţară, iar cele 800 de cadre medicale ar fi putut, în toată această perioadă, să trateze mult mai mulţi pacienţi decât cei între 70 şi 100 care au fost internaţi pentru această nouă patologie în plină pandemie de COVID-19.

Am solicitat Ministerului Sănătăţii de aproape două luni de zile redeschiderea spitalului Colentina, însă acest lucru nu a fost posibil. Alături de noi au făcut demersuri şi medicii, asistenţii, asociaţiile bolnavilor cronici, fundaţii şi asociaţii care îi reprezintă atât pe bolnavii cronici, cât şi pe pacienţi", a afirmat Firea.

Ea a spus că Primăria Capitalei, prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale, a pus la dispoziţie DSP toate documentele necesare, astfel încât să arate că se poate relua activitatea.

"În urmă cu nouă zile, ministrul Sănătăţii a anunţat public deschiderea spitalului. Acest 'imediat' din păcate nu s-a întâmplat, abia astăzi, acum două ore, DSP a transmis avizul către spitalul Colentina", a adăugat Firea.

Ce urmează pentru Spitalul Colentina

Directorul medical al ASSMB, dr. Ablachim Turkes, a mulţumit cadrelor medicale de la Spitalul Colentina, pentru că, spre deosebire de personalul spitalelor de linia întâi din Bucureşti şi din România, au fost nevoite să facă faţă acestui efort remarcabil de a trata pacienţi cu COVID, deşi aceasta nu este specialitatea lor.

"În continuare vom sprijini Spitalul Colentina, cum am făcut-o şi până acum, pentru ca toate circuitele medicale, corecte şi funcţionale, să fie respectate şi, de asemenea, să asigurăm în continuare tratamentul pacienţilor COVID în fostul spital STB", a declarat Ablachim Turkes.

Directorul medical al Spitalului Colentina, dr. Sabina Zurac, a menţionat că se vor lua măsuri pentru reorganizarea activităţii în spital.

"Primele măsuri pe care le vom lua, după primirea avizului DSP, se referă la reorganizarea activităţii în spital. Vom discuta cu colegii din alte spitale să vedem care dintre pacienţii noştri pot fi transferaţi în alte spitale de boli infecţioase.

De cum vom muta pacienţii din secţiile de spital în pavilionul COVID, în fostul spital STB, vom lucra pentru curăţenia, dezinfectarea şi igienizarea pavilioanelor. În final, estimarea noastră că într-un termen de maxim două săptămâni întregul spital Colentina va putea să fie deschis pentru pacienţii non-COVID", a declarat Sabina Zurac


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇