De 5 ani, Primăria Capitalei nu reuşeşte măcar să înceapă reparația Podului Mare din Cișmigiu. Acum are nevoie de mai mulți bani

De 5 ani, Primăria Capitalei nu reuşeşte măcar să înceapă reparația Podului Mare din Cișmigiu. Acum are nevoie de mai mulți bani

Mai sunt încă probleme birocratice de rezolvat, până când va începe, în sfârșit, reabilitarea Podului Mare din Cișmigiu, promisă de Primăria Municipiului București (PMB) de mai mulți ani.

Podul Mare din Parcul Cișimigiu a fost construit în anul 1930. Are 24 de metri lungime și o lățime variabilă, în funcție de porțiune, cuprinsă între 4,9 metri și 6 metri.

Este monument istoric și, în consecință, nu poate fi reparat decât cu respectarea unor reguli.

Din păcate, n-a fost reparat deloc, de foarte mult timp. Iar în ultimii ani, podul s-a degradat din ce în ce mai mult.

Până la urmă, o bucată a balustratei s-a prăbușit. Și a rămas o vreme acolo unde a căzut, lângă pod. Iar Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB) - care administrează Cișmigiul - a pus în locul porțiunii prăbușite de balustradă o bandă din plastic, de care a agățat o foaie de hârtie ca să le semnaleze trecătorilor pericolul.

ADVERTISING

S-a ajuns aici din cauză că ani la rând PMB doar a mimat interesul pentru reabilitarea podului.

5 ani de amânări şi neputință

In aprilie 2017 - deci în urmă cu circa 5 ani - la inițiativa Gabrielei Firea, Consiliul General al Municipiului București - în care majoritatea o aveau PSD și ALDE - a adoptat Hotărârea 127/5.04.2017, care prevedea că urmau să se facă reparații capitale la pod, cu un buget estimativ de 1.663.000 de lei.

Lucrările n-au început în acel an. De fapt, nici n-ar fi avut cum, de vreme ce proiectul conținea estimări de costuri preluate dintr-un proiect similar, adoptat în 2010.

Abia un an mai târziu, în 2018, PMB a constatat că, de fapt, bugetul pentru reparații nu-i ajunge.

ADVERTISING

„În anul 2018, după aprobarea bugetului (Municipiului București - n.red.), a fost demarată procedura de achiziție publică pentru servicii de proiectare (documentație tehnică pentru obținerea autorizației de construire, proiect tehnic, detalii de execuție, în baza documentațiilor anterioare).

Proiectul tehnic derulat în cursul anului 2018 a fost întocmit în baza unei expertize tehnice actualizate, constatându-se imposibilitatea realizării efective a lucrărilor, fiind necesară o ajustare pozitivă semnificativă a costurilor de execuție, acestea fiind subevaluate”, a transmis anterior PMB, la solicitarea reporterului Spotmedia.ro.

ADVERTISING

Administrația Firea nu s-a mai preocupat de această investiție nici în 2018.

Peste un an și ceva, la propunea Gabrielei Firea - dar fără explicații - Consiliul General a votat Hotărârea 642/14.10.2019 care prevede dublarea costurilor pentru reparația Podului Mare. Mai exact, potrivit noilor indicatori tehnico-economici, lucrările urmau să coste nu mai puțin de 3.328.047 de lei!

Lucruri n-au început, însă, nici la acele prețuri uriașe pentru anul 2019. Iar potrivit bazei de date cu documente interne a PMB, hotărârea e încă în vigoare.

Administrația lui Nicușor Dan a decis să schimbe procedura de lucru.

Pod-crapat-2
Podul Mare din Cișmigiu, din ce în ce mai șubred. Foto: Spotmedia.ro

Mai exact, ALPAB, gestionarul podului, a cerut acordul Consiliului General să predea obiectivul către Direcția de Investiții din PMB. Aceasta urma să-l repare și să îl dea înapoi la ALPAB, spre administrare. Consiliul General și-a dat acordul pe 29 octombrie 2021.

Și, în sfârșit, pe data de 3 mai 2022, PMB a anunțat că a încredințat contractul de proiectare și execuție a lucrărilor de reabilitate a Podului Mare din Cișmigiu Trustului de Clădiri Metropolitane SA.

Iar lucrurile păreau să se îndrepte, în sfîrșit, în direcția corectă. Dar, momentan, n-avem nicio garanție că se va reabilita podul, într-adevăr.

Trebuie reluate procedurile din 2017

Care sunt acum perspectivele pentru reabilitarea Podului Mare din Cișmigiu a explicat pentru Spotmedia.ro directorul general al Trustului de Clădiri Metropolitan, Cristian Hiver.

„La acest moment, suntem în perioada de proiectare. Așa prevede contractul pe care l-am primit: o lună de proiectare și 8 luni pentru execuția lucrărilor.

De fapt, ceea ce facem noi este reproiectare.

Avem și un dialog cu firme specializate. Podul este monument istoric și lucrările la el sunt destul de delizate.

În plus, reactualizăm valoarea pentru materiale. E o operațiune necesară, în contextul exploziei de prețuri. Și ulterior vom avea nevoie de adoptarea, de către Consiliul General, a noilor indicatori tehnico-economici”, a precizat Cristian Hiver pentru Spotmedia.ro.

Cu alte cuvinte, tot la nivelul pregătirii documentației și a adoptării de indicatori tehnico-economici suntem și astăzi, la fel ca și în anii din urmă.

Rămâne să vedem dacă măcar de această dată Podul Mare va fi reabilitat. Sau dacă nu cumva va rămâne așa, până când se va prăbuși cu totul.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇