Dr. Sidonia Susanu, coordonatorul Secţiei de Chirurgie Plastică de la Spitalul de copii “Sf. Maria” din Iaşi, a relatat ce înseamnă o intervenţie chirurgicală de o asemenea amploare precum cea făcută în cazul Alexiei Tudose, adolescenta care şi-a pierdut ambele braţe în urma unui accident produs la sfârşitul săptămânii trecute, şi cum s-au desfăşurat lucrurile în sala de operaţie, unde echipa medicală a stat nu mai puţin de 20 de ore.
Starea Alexiei Tudose este una stabilă acum. Medicul spune că fata face progrese mari în ceea ce priveşte recuperarea psiho-emoţională, mai ales că toţi cei din jurul său o încurajează.
Dr. Susanu a explicat şi de ce anume depinde acum recuperarea fizică a fetei.
“În această dimineaţă, fetiţa este bine, din punct de vedere biologic este stabilă, din punct de vedere psihologic face paşi foarte mari pentru recuperare psiho-emoţională, mai ales că întreaga familie este acum alături de ea, tatăl s-a întors în ţară, colegii săi o încurajează, întreg personalul medical este în jurul acestei copile.
Eu sunt foarte optimistă, mai ales pentru că au mai fost situaţii similare, în sensul cu amputaţie de membre sau cu leziuni complete ale structurilor nervoase, practic de asta depinde recuperarea Alexiei, de reconstrucţie şi de creşterea structurilor nervoase”, a explicat medicul.
"E aproape greu de imaginat că acest copil trăieşte"
Dr Susanu a relatat că a fost o cursă contra cronometru pentru a salva viaţa fetei şi era un mare risc să îşi piardă unul dintre braţe.
“În primul rând, ceea ce este cel mai important există un moment sau un prim timp vital de câteva minute din momentul accidentului până la oprirea hemoragiei, pentru că leziunea de arteră humerală, chiar ca leziune unică, are un potential letal foarte mare.
În cazul acesta, a fost vorba despre leziune nu doar dublă de arteră humerală, dar şi de leziuni de structuri venoase, adică practic este aproape greu de imaginat că acest copil trăieşte. După care timpul până în momentul în care sunt revascularizate structurile antebraţului, structurile amputate, trebuie să fie de maximum 6 ore, pentru că altfel apare necroza musculară.
Cu cât masa de ţesut care urmează a fi reintrodusă în circulaţie este mai mare, cu atât cantitatea de toxine eliberate în circulaţie (...) este mai mare. Şi aceasta poate duce la ceea ce numim noi sindrom de reperfuzie, care din nefericire poate fi letal.
Doar tehnicile de epurare extraordinară, de scoatere a plasmei cu toxine din circulaţie şi înlocuirea ei cu plasma sănătoasă de la donator face posibilă replantarea ambelor segmente amputate. Altfel, fără această procedură, pacienta ar fi avut indicaţie de a replanta un singur membru”, a explicat medicul.
Un maraton de 20 de ore
Dr Susanu a povestit ce s-a întâmplat în sala de operaţie.
“Da, intervenţia a durat într-adevăr 20 de ore şi pot spune că a fost efectuată într-un ritm relativ crescut, ea se efectuează dacă nu lent, cel puţin încet.
A trebuit să evităm toţi timpii morţi, gesturile suplimentare nenecesare, a trebuit să fie programat fiecare timp chirurgical foarte riguros, astfel încât procedurile să se succeadă cât mai repede posibil.
Din fericire pentru colegii ortopezi, mai întâi este timpul de ortopedie în care se fixează structurile osoase, după care este timpul de chirurgie, acesta durează în general cam o oră pentru fiecare membru, după care este timpul de reconstrucţie.
Bine, şi în timpul de reconstrucţie osoasă, timpul ortopedic, noi suntem alături de colegii noştri, pentru că împreună stabilim poziţia şi felul în care se face reconstrucţia osoasă în aşa fel încât să ne permită reconstrucţia structurilor necesare pentru revascularizare şi reinervare”.
Cât timp a avut loc operaţia Alexiei, celelalte urgenţe din spital nu au fost neglijate. Medicii s-au împărţit astfel încât să poată fi ajutaţi toţi copiii.
Dr. Susanu a rămas timp de 20 de ore în sala de operaţie pentru a se axa numai pe acest caz grav. 10 medici, 8 asistente, 4 infirmiere şi 2 brancardieri sunt cei care au fost în sală pentru a o ajuta pe Alexia.
“Parte din echipa medicală a asigurat şi urgenţele care veneau spre spital în timpul operaţiei Alexiei.
Din echipa noastră de chirurgie plastică, patru dintre chirurgi au fost în permanenţă în sală, în aşa fel încât unul dintre noi să asigure şi urgenţele care s-au adresat spitalului ulterior accidentului. Unul dintre noi a fost în permanenţă în serviciul UPU şi a avut în tratament şi ceilalţi copii internaţi, iar ceilalţi patru au continuat intervenţia chirurgicală.
Eu am decis să mă axez doar pe acest pacient, pentru că mi s-a părut un pacient grav, cu risc vital mare şi am preferat să dedic întreaga atenţie acestei fetiţe”, a explicat dr. Susanu
Medicii au băut doar apă timp de 20 de ore
20 de ore de anduranţă pentru salvarea unui copil şi provocarea de a nu simţi oboseala şi nevoia de hrană. Cât timp s-au aflat în sala de operaţie, cadrele medicale au băut numai apă şi acest lucru din raţiuni medicale.
“În timpul unei intervenţii de asemenea amploare nu prea simţi nevoia de a te alimenta, doar din raţiuni medicale o dată la câteva ore, 7-8 ore facem o pauză de 2-3 minute pentru a bea apă.
Aici este de apreciat personalul nostru medical, doamnele asistente care au tot timpul grijă să ne amintească să bem apă. Este extraordinar când asistenta de sală vine şi îţi şopteşte la ureche: ”Doamna doctor, ar trebui să beţi o gură de apă”.
Adică timpul trece extrem de repede în sala de operaţie. Colegii ne amintesc că suntem oameni cu nevoi. Nu simţi în acele momente oboseală sau dorinţa de a te relaxa, pentru că efectiv nu ai cum să fii relaxat până când nu vezi saturaţia membrului şi rata de preluare a oxigenului a membrului replantat la valori normale, până când nu vezi parametrii biologici care se monitorizează în permanenţă intraoperator la valori normale", spune medicul.
Apoi, după operaţie, nici atunci nu se poate relaxa:
"Evident, în momentul în care se termină operaţia, mai rămâne o perioadă de câteva ore în care retrăieşti continuu şi continuu filmul operaţiei şi încerci să verifici în fiecare moment dacă ceea ce ai făcut a fost corect sau ar fi trebuit să faci altfel. Iar în momentul în care părăsesc spitalul pentru odihnă trăiesc senzaţia aceea că abia aştept să mă întorc să văd”.