Toți cei care NU cotizează la Sănătate vor avea dreptul la consultații la medicul de familie și investigații suportate de stat

Toți cei care NU cotizează la Sănătate vor avea dreptul la consultații la medicul de familie și investigații suportate de stat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

De la 1 ianuarie, toate persoanele care nu cotizează la fondul de Sănătate vor beneficia de mai multe consultaţii gratuite la medicul de familie, ceea ce va încărca suplimentar agenda de programări, iar cei care vor suferi sunt oamenii care plătesc CASS şi care nu vor avea nicio prioritate faţă de neplătitori.

Până acum, medicul de familie le putea asigura neasiguraţilor o consultaţie privind starea generală de sănătate, o consultație pentru boli infecto-contagioase și servicii de planificare familială o dată pe an.

ADVERTISING

Legea Sănătăţii se schimbă, însă, după ce Guvernul a dat în vară o ordonanţă.

Măsura se va aplica, potrivit unui proiect de HG adoptat luni de Guvernul Ciucă, începând din următoarea lună celei în care intră în vigoare Legea bugetului de stat pentru 2023. Şi cum bugetul e deja promulgat de Klaus Iohannis, de la 1 ianuarie pot intra în vigoare modificările dedicate neasiguraţilor.

Şi nu vorbim de persoane puţine: Cel puţin 2 milioane de persoane neasigurate vor fi înregistrate la furnizorii de asistenţă medicală primară (medicii de familie) pentru a beneficia de pachetul minimal de servicii în asistenţa medicală primară”, scrie în nota de fundamentare a ordonanţei din vară.

ADVERTISING

Astfel, urmează ca toate persoanele neasigurate să se înscrie pe lista unui medic de familie (dacă nu au făcut-o deja).

”Exact ca orice persoană care are asigurare medicală, şi persoanele care nu au asigurare vor putea să se programeze la medicul de familie atunci când sunt răciţi, nu ştiu cum să-şi ia medicamentele pe care şi le cumpără. Nu vor primi bilet de trimitere sau reţete compensate”, explică dr. Raluca Zoițanu, şefa Federaţiei Patronatelor Medicilor de Familie, pentru TVR.

Pe lângă consultaţii de prevenţie, dar şi pentru afecţiuni cronice, neasiguraţii suspectaţi de boli contagioase vor face gratis şi unele investigaţii.

ADVERTISING

”Dacă sunt boli de exemplu infecţioase, evident că vor avea acces şi la investigaţii, pentru că bolile transmisibile nu ţin cont de calitatea de asigurat sau de neasigurat. Ele se transmit. Şi atunci, ca să opreşti transmiterea, trebuie să ai un diagnostic”, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

Serviciile pentru neasiguraţi vor fi plătite din bugetul de stat, prin Ministerul Sănătății.

Toate aceste schimbări i-au revoltat pe mulți dintre cei care, deși cotizează, de multe ori se văd nevoiți să plătească pentru analize și alte servicii medicale.

”Foarte mulţi nu au reușit să facă analize sau alte investigaţii decontate de către casă (CNAS - n.red.). Ajungi şi te gândeşti tu, ca cetăţean care plăteşti asigurările de sănătate, de fapt, de ce le plăteşti?  De ce te obligă statul să plătești asigurări de sănătate dacă la nivelul cabinetului de medicină de familie, tu ai exact aceleaşi drepturi ca un cetăţean care nu plăteşte niciun fel de asigurări”, spune dr. Daciana Toma, vicepreşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei.

”Vor fi nişte consultaţii care se vor supraadăuga peste consultaţiile pe care le avem în mod obişnuit. Pacienţii neasiguraţi vor veni în rând cu toţi aceştia care plătesc asigurări de sănătate, care şi aşa unii dintre ei sunt supăraţi că ei plătesc mult la asigurări şi beneficiază puţin”, adaugă dr. Eva Cristescu, medic de familie în Bucureşti.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇