Cu o mortalitate infantilă în creștere, România se situează printre statele UE cu cel mai mic procent din PIB alocat cheltuielilor publice pentru sănătate: 35 de unități medicale cer sprijin

Cu o mortalitate infantilă în creștere, România se situează printre statele UE cu cel mai mic procent din PIB alocat cheltuielilor publice pentru sănătate: 35 de unități medicale cer sprijin
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Rata mortalității infantile a crescut din nou în România, după zece ani de relativă stagnare: astfel, de la 5,6 pentru anul 2023, a ajuns la 6,6 la mia de copii născuți vii, în 2024. În 2016, rata mortalității infantile se situa la 6,8 la mie.

Viața nou-născuților prematur sau cu patologii medicale complexe depinde de gradul de dotare a maternității cu aparatură medicală performantă, de distanța până la maternitate și de accesul gravidelor și mamelor la servicii medicale, dar și de investiția statului în sistemul de sănătate.

Astfel, în anul 2024, România a alocat 5,2% din PIB pentru sănătate, în vreme de Austria, de pildă, a alocat în același an 9,5% din PIB, Cehia și Croația, 9%, iar Franța 8,9%. La coada clasamentului, cu cel mai mic procent din PIB alocat cheltuielilor pentru sănătate se află Ungaria (4,7%), Malta (5%) și România (5,2%).

Investiția în sistemul de sănătate se convertește direct în șansă la viață: astfel, rata mortalității infantile în Austria, pentru 2024, este de 3,1 la mia de copii născuți vii, în vreme ce în România valoarea este dublă. În Cehia, pentru același an, rata mortalității infantile a fost de 2,3 la mie. În cifre absolute, 952 de copii au murit înainte de a împlini un an în România. Organizația Salvați Copiii România câștigă timp pentru nou-născuții prematur, prin redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit.

ADVERTISING

România continuă astfel să înregistreze una dintre cele mai mari rate ale mortalității infantile din UE, cu 6,6 decese la 1.000 de nașteri vii, comparativ cu media UE de 3,5 decese la 1.000 de nașteri vii.  O problemă suplimentară e dată de cauzele mortalității: dintre cele 952 de decese, 220 au fost cauzate de boli ale aparatului respirator, 208 de anomalii cromozomiale și malformații congenitale și alte 33 de boli infecțioase și parazitare, cauze care ar putea fi în multe cazuri prevenite, dacă accesul la servicii medicale pentru gravidă și nou-născut ar fi prompt.

Organizația Salvați Copiii România a primit, prin intermediul mecanismului pus la dispoziția maternităților și spitalelor de pediatrie, solicitări de sprijin de la 35 de unități medicale, care au nevoie urgentă de aparatură medicală performantă în 2026, precum și de lucrări de modernizare și renovare. Astfel, medicii solicită dotarea unităților medicale cu mese de resuscitare și reanimare, incubatoare, pulsoximetre, lămpi fototerapie, ventilatoare de suport respirator. Costurile totale se ridică la peste 3.000.000 euro.

ADVERTISING

„Programul de combatere a mortalității infantile demarat de Salvați Copiii România acum 16 ani a devenit un mecanism esențial de sprijin pentru maternități, secții de terapie intensivă neonatală și secții de pediatrie din întreaga țară. În urma priorităților definite de medici, echipa Salvați Copiii mobilizează resurse, pentru a identifica cele mai rapide modalități de a dota unitățile medicale care au nevoie urgentă, vitală, de aparatură medicală”, a explicat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Organizația Salvați Copiii.  

Pentru că viața unor copii care se luptă să trăiască depinde de investiția pe care o facem în maternități, Salvați Copiii România lansează un apel pentru redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit către o cauză vitală: dotarea cu echipamente medicale a maternităţilor şi secţiilor de nou-născuţi din România.

Harta mortalității infantile în 2024

Județele cu cea mai mică rată a deceselor la copiii sub un an

  • Municipiul București - 3.30 la mia de copii născuți vii;
  • Olt - 3.40
  • Ilfov - 4.00
  • Tulcea - 4.20
  • Teleorman - 4.60

La polul opus, județele cu cea mai mare rată a mortalității infantile

ADVERTISING
  • Mureș - 13.00
  • Ialomița - 12.70
  • Suceava - 10.70
  • Satu Mare - 9.90
  • Botoșani - 9.80.

Ce face Salvați Copiii România

Începând cu anul 2010, Salvați Copiii România derulează programul „Fiecare Copil Contează”, prin care susține sănătatea mamelor și copiilor prin dotarea unităților medicale cu aparatură de ultimă generație și implementarea unor programe socio-medicale dedicate comunităților vulnerabile.

În cadrul acestui program, organizația a contribuit la renovarea, modernizarea și dotarea a 296 de unități medicale din toate județele țării – secții de neonatologie, terapie intensivă neonatală, pediatrie, obstetrică-ginecologie și cabinete de medicină de familie – oferind peste 4.100 de echipamente medicale vitale, în urma unor investiții ce depășesc 21 de milioane de euro.

Într-un interval de timp record de doar 9 luni și cu eforturi conjugate, Organizația Salvați Copiii România, alături de susținători, a finalizat în 2025 lucrările ample de reabilitare pentru trei secții vitale ale Maternității Polizu: Secția de Terapie Intensivă, Blocul Operator și Secția Obstetrică-Ginecologie 4. Cele mai complexe intervenții au avut loc pe o suprafață de aproximativ 700 de metri pătrați, în Blocul Operator, Secția ATI și spațiile adiacente, zone care nu mai fuseseră renovate complet de peste 40 de ani. În cadrul investiției totale de 3.600.000 de euro, a fost achiziționat și un generator electric capabil să susțină întreaga activitate a spitalului în caz de avarie, precum și aparatură medicală de ultimă generație.

Programe integrate pentru îngrijirea completă a nou-născuților  

Dincolo de dotarea cu echipamente medicale, Salvați Copiii România dezvoltă programe complexe de intervenție dedicate îngrijirii nou-născuților cu risc. Un element central al acestei abordări este programul pilot de consolidare a monitorizării copiilor născuți prematur după externare, care va fi implementat în cinci maternități de nivel III. Inițiativa răspunde unei nevoi critice, întrucât nou-născuții cu risc necesită îngrijire specializată pe termen lung, iar identificarea și tratarea precoce a problemelor medicale și a eventualelor tulburări de dezvoltare neurologică sunt esențiale pentru evoluția lor.

Totodată, organizația implementează programe de prevenție și intervenție psihologică perinatală, având ca obiectiv sprijinirea sănătății emoționale a mamelor, susținerea relației mamă–copil și încurajarea alăptării.

Pentru a maximiza impactul acestor intervenții, Salvați Copiii susține pregătirea continuă a personalului medical prin programul de dezvoltare a abilităților în îngrijirea nou-născuților cu risc. Experți în neonatologie vor coordona sesiuni complexe de formare teoretică și practică, workshop-uri interactive în cinci maternități, asigurând astfel că noile echipamente sunt utilizate la potențial maxim de către un personal medical bine pregătit.  

Despre Organizația Salvaţi Copiii:  

De 36 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societate și autoritatea publică, în beneficiul copilului. În cele peste trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili, și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului. Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg. În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizație independentă din lume care promovează drepturile copilului și care cuprinde 30 de membri și desfășoară programe în peste 100 de țări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obține progrese importante privind modul în care copiii sunt tratați și producerea schimbărilor imediate și de durată în viața acestora. Peste 4.522.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii. 

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google