Numărul centrelor pentru vârstnici, persoane cu dizabilităţi sau copii închise în urma controalelor autorităţilor a ajuns la 30, sâmbătă.
În cazul altor 36 de astfel de unităţi a fost suspendată activitatea. Valoarea amenzilor date până în prezent depăşeşte 1,2 milioane de lei.
Din raportările transmise de către agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti, rezultă că în perioada 10-15 iulie, la nivel naţional au fost făcute controale la 2.658 de servicii sociale.
În total, au fost închise 30 de centre (sau componente ale acestora), din care 11 în Bucureşti, câte două în Constanţa, Dolj, Giurgiu, Maramureş, Teleorman şi câte unul în Călăraşi, Hunedoara, Ialomiţa, Ilfov, Mureş, Neamţ, Satu Mare, Tulcea şi Vaslui.
De asemenea, a fost suspendată activitatea a 36 de centre, din Arad (1), Bucureşti (16), Cluj (1), Dolj (1), Giurgiu (7), Ilfov (4), Olt (1), Satu Mare (1), Timiş (3), Vâlcea (1).
Au fost aplicate 114 sancţiuni contravenţionale, din care 16 avertismente şi 98 de amenzi, în cuantum total de 1.251.000 de lei.
Sâmbătă, au fost verificate 178 de entităţi şi au fost dispuse următoarele suspendări/ inchideri temporare:
1. Geovio Iovistel SRL – Centrul Nicolas - Miruna;
- Tip: privat
- Judeţ Ilfov, com. Dobroieşti, str. Magnoliilor nr. 10
- Furnizor acreditat
- Serviciu nelicenţiat
- Beneficiari: 13 persoane vârtnice
- Motiv: lipsă casă de marcat
- Instituţia care a dispus suspendarea: IJP
- Beneficiari relocaţi: NU
2. Asociaţia Acasă la Bunicii Mei – Cămin pentru Persoane Vârstnice
- Tip: privat
- Municipiul Bucureşti, sector 5, Bld. Pieptănari nr. 66A,
- Beneficiari: 53 persoane vârstnice
- Furnizor acreditat
- Dosar de licenţiere serviciu depus la MMSS în data de 03.07.2023
- Motiv încetare: condiţii igienico-sanitare precare
- Instituţia care a dispus: CPC, DSP, DSVSA
- Beneficiari relocaţi: NU
3. Asociaţia Acasă la Bunicii Mei – Cămin pentru Persoane Vârstnice
- Tip: privat
- Municipiul Bucureşti, sector 5, str. Filofteia Gheorghiu nr. 5
- Beneficiari: 11 persoane vârstnice
- Furnizor acreditat
- Serviciu nelicenţiat
- Motiv încetare: condiţii igienico-sanitare precare
- Instituţia care a dispus: CPC, DSP, DSVSA
- Beneficiari relocaţi: DA
- Termen de relocare: în curs de relocare
4. Cămin de bătrâni
- Tip: privat
- Municipiul Bucureşti, sector 6, str. Pădurarilor nr. 59A
- Beneficiari: 11 persoane vârstnice
- Furnizor neacreditat
- Serviciu nelicenţiat
- Motiv încetare: lipsă avize/ autorizaţii
- Instituţia care a dispus: CPC, DSP, DSVSA,
- Beneficiari relocaţi: NU
5. Asociaţia San Francisco – Centrul rezidenţial de Îngrijire şi Asistenţă pentru Persoane Vârstnice
- Tip: privat
- Municipiul Giurgiu, str. Clopotari nr. 16
- Beneficiari: 11 persoane vârstnice
- Furnizor acreditat
- Serviciu nelicenţiat
- Motiv încetare: condiţii igienico-sanitare precare
- Instituţia care a dispus: AJPIS
- Beneficiari relocaţi: DA
- Termen de relocare: în curs de relocare la CPV Singureni, Giurgiu
6. Asociaţia Viaţă şi Lumină – Centrul rezidenţial
- Tip: privat
- Municipiul Bucureşti str. Izbiceni nr. 5-9
- Beneficiari: 13 copii
- Furnizor acreditat
- Serviciu licenţiat
- Motiv suspendare: igienizare grupuri sanitare
- Instituţia care a dispus: CPC
- Beneficiari relocaţi: NU
7. Asociaţia Viaţă şi Lumină – Casa de Tip Familial 1
- Tip: privat
- Municipiul Bucureşti, str. Izbiceni nr. 5
- Beneficiari: 15 copii
- Furnizor acreditat
- Serviciu licenţiat
- Motiv încetare: igienizare grupuri sanitare
- Instituţia care a dispus: CPC
- Beneficiari relocaţi: NU
8. Asociaţia Viaţă şi Lumină – Centru rezidenţial
- Tip: privat
- Municipiul Bucureşti, str. Izbiceni nr. 5-9
- Beneficiari: 50 tineri
- Furnizor acreditat
- Serviciu licenţiat
- Motiv încetare: igienizare grupuri sanitare
- Instituţia care a dispus: CPC
- Beneficiari relocaţi: NU
9. Asociaţia Casa Dobrogeană – Cămin pentru Persoane Vârstnice
- Tip: privat
- Municipiul Tulcea, str. Livezilor nr. 2C
- Beneficiari: 48 persoane vârstnice
- Furnizor neacreditat
- Serviciu nelicenţiat
- Motiv încetare: lipse avize-autorizaţii (fostă pensiune)
- Instituţia care a dispus: CJPC
- Beneficiari relocaţi: NU (deocamdată)
10. Asociaţia Casa Liana – Centrul de Îngrijiri Persoane Vârstnice Casa Liana
- Tip: privat
- Mun. Arad, str. Meşterul Manole nr. 36
- Beneficiari: 25 persoane vârstnice
- Furnizor acreditat
- Serviciu licenţiat
- Motiv: Condiţii igienico-sanitare necorespunzătoare
- Instituţia care a dispus: CJPC
- Beneficiari relocaţi: NU