Comisia Europeană creează în România un centru internațional de colectare a donațiilor umanitare pentru Ucraina

Comisia Europeană creează în România un centru internațional de colectare a donațiilor umanitare pentru Ucraina
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Comisia Europeană înființează în România un centru internațional pentru colectarea de ajutoare pentru Ucraina. Acesta urmează să fie operaționalizat în cel mai scurt timp, iar şefa CE, Ursula von der Leyen, a precizat că la crearea lui vor contribui ONU și SUA.

Preşedintele Klaus Iohannis a discutat joi cu Ursula von der Leyen despre intensificarea sprijinului către Ucraina, punctând că se lucrează pentru operaţionalizarea cât mai rapidă a acestui hub umanitar.

„Am discutat despre (…) intensificarea sprijinului mai ales umanitar către Ucraina. Vreau să-i mulţumesc preşedintei Comisiei Europene pentru susţinerea acordată pentru înfiinţarea pe teritoriul României a unei facilităţi logistice, un aşa-numit hub umanitar, un centru care să permită colectarea şi transportul donaţiilor internaţionale în domeniul ajutorului umanitar în Ucraina.

ADVERTISING

Lucrăm pentru operaţionalizarea cât rapidă a acestui centru", a spus şeful statului, la Palatul Cotroceni, într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele CE, Ursula von der Leyen, aflată în vizită la Bucureşti.

Preşedintele Iohannis a precizat că acest centru va permite centralizarea ajutoarelor şi trimiterea acestora în Ucraina, dar şi în Republica Moldova, urmând să funcţioneze la capacitate maximă în câteva săptămâni.

"Este important de ştiut că acest centru va fi un centru mare. Acest centru va permite centralizarea ajutoarelor şi trimiterea lor în Ucraina, dar după părerea mea şi în Republica Moldova. (…) Acest centru va funcţiona destul de mult timp.

ADVERTISING

Noi credem că, din păcate, situaţia în Ucraina se va degrada în continuare, iar nevoia de ajutor va creşte semnificativ. În acest sens, vom lucra cu siguranţă în etape şi vom lucra împreună cu Comisia.

Este un centru de logistică pentru ajutor umanitar care se va institui sub umbrela RESC UE, deci sub umbrela ajutorului umanitar european. România va juca, evident, rolul de gazdă, vom avea cea mai mare parte a sarcinilor, pe care le vom îndeplini.

Va începe să lucreze în etape. Vom începe de la un centru care primeşte primele ajutoare şi se va dezvolta în continuare. În final, va fi o întreprindere foarte mare şi foarte complicată, fiindcă va lucra cu toţi actorii implicaţi în ajutor umanitar", a explicat şeful statului.

ADVERTISING

Ajutoarele vor fi livrate pe un coridor umanitar

El a indicat că ajutoarele vor fi livrate pe un coridor umanitar.

"Acest coridor va necesita negocieri şi cu autorităţile centrale din Ucraina şi cu autorităţile locale, dar şi cu cei care sunt acolo în stare de război, fiindcă aceste ajutoare în definitiv trebuie să ajungă şi în zonele unde există activitate militară şi unde civilii, de obicei, sunt în mare nevoie de ajutoare din afară.

Aceste lucruri vor fi foarte complicate şi, până când acest centru va funcţiona la capacitate nominală, cu siguranţă vor trece câteva săptămâni, dar noi începem practic de astăzi pregătirile. Doamna preşedinte a venit cu experţi de la Bruxelles şi împreună cu oamenii noştri vom începe să lucrăm la aceste lucruri", a transmis Iohannis.

Vom lua bani UE pentru refugiaţi

Şeful statului a subliniat că România va depune toate eforturile posibile pentru a acorda ajutor oricărui refugiat din calea războiului din Ucraina şi intenţionează să acceseze în perioada următoare fondurile disponibile la nivel european pentru a gestiona cât mai bine fluxul masiv de refugiaţi, respectiv Fondul pentru azil, migraţie şi integrare şi Fondul pentru gestionarea frontierelor şi viză.

"De asemenea, ne vom coordona şi cu celelalte state membre ale Uniunii Europene şi cu alţi parteneri şi organizaţii internaţionale", a explicat Iohannis.

Declarații de presă comune cu Președinta Comisiei Europene - 03.03.2022

???? LIVE Declarații de presă comune susținute de Președintele României ????????, Klaus Iohannis, și Președinta Comisiei Europene ????????, Ursula von der Leyen

Publicată de Administrația Prezidențială a României pe Joi, 3 martie 2022

Urmărește LIVE TEXT desfășurarea evenimentelor din cea de-a 8-a zi de război în Ucraina


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇