Coloane de mașini și pe litoral, și pe Valea Prahovei. Sfaturi pentru șoferi în perioada traficului de vară

Coloane de mașini și pe litoral, și pe Valea Prahovei. Sfaturi pentru șoferi în perioada traficului de vară

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a informat că, sâmbătă la ora 12:00, era trafic intens pe DN39 Constanţa-Vama Veche, sensul către Constanta, la intrare în staţiunea Eforie Nord , dar şi pe DN1 Ploieşti-Braşov. Valori de trafic uşor crescute sunt şi pe A2, dinspre Bucureşti către Constanţa.

Astfel, conform sursei citate, valorile de trafic pe principalele artere rutiere la ora 12:00 sunt:

  • DN 1 Ploieşti - Braşov: trafic intens în localităţile Nistoreşti, Comarnic, Buşteni şi Azuga pe ambele sensuri.
  • DN 7 Piteşti - Sibiu: trafic normal.
  • DN 39 Constanţa - Vama Veche: trafic intens pe sensul către Constanţa, la intrare în staţiunea Eforie Nord;
  • A1 Bucureşti - Piteşti: trafic normal.
  • A1 Sibiu - Deva: trafic normal.
  • A2 Bucureşti - Constanţa: valori de trafic uşor ridicate în direcţia către Constanţa.
  • A3 Bucureşti - Ploieşti: trafic normal.
  • A4 Ovidiu - Agigea: trafic normal.
ADVERTISING

De asemenea, poliţiştii rutieri au o serie de recomandări pentru şoferi, în această perioadă estivală, atunci când este de aşteptat ca valorile traficului să fie în creştere.

Astfel, poliţiştii recomandă verificarea presiunii pneurilor înainte de a porni la drum, păstrarea unei distanţe corespunzătoare în mers faţă de autovehiculul care circulă în faţă, pentru a opri la timp în cazul în care acesta frânează brusc.

„Oboseala la volan apare mai ales pe vreme caniculară, când, din cauza căldurii sau a disconfortului creat de aparatele de aer condiţionat, conducătorii auto se odihnesc mai puţin. În plus, pe perioada vacanţei, conducătorii auto parcurg distanţe mari. Este recomandat ca la primele semne de oboseală, cel de la volan să oprească într-o parcare şi să se odihnească până la refacerea completă a capacităţii de conducere”, mai precizează sursa amintită.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇