Ciolacu și Budăi: Luni va fi anunțat un pachet de măsuri de susținere a populației și economiei de circa 3,5 miliarde de euro

Ciolacu și Budăi: Luni va fi anunțat un pachet de măsuri de susținere a populației și economiei de circa 3,5 miliarde de euro
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Pachetul de măsuri „Sprijin pentru România”, care va fi adoptat de guvern în sprijinul a circa 12 milioane de români, se ridică la o valoare de 17,3 miliarde de lei (circa 3,5 miliarde de euro) și urmează să fie prezentat luni, au anunțat sâmbătă ministrul Marius Budăi și liderul PSD Marcel Ciolacu.

Întrebat, sâmbătă, dacă din pachetul de măsuri pe care urmează să îl prezinte luni fac parte și măsuri pe partea de IMM-uri, Ciolacu a răspuns că este un pachet de 17,3 miliarde de lei, cu mare accent pe măsurile economice.

ADVERTISING

„Pentru prima oară un guvern vine cu un măsuri care să prevină anumite efecte ale crizei din energie sau ale războiului”, a declarat Marcel Ciolacu.

Potrivit acestuia, criza economică devine iminentă în momentul în care state mult mai dezvoltate decât România, precum Germania, intră în recesiune.

În plus, președintele PSD a declarat că este estimată o creștere economică în România de 2,2 - 2,4: „în funcție de cât de eficient este Guvernul și cât de repede se implementează aceste măsuri, s-ar putea să depășim aceste previziuni economice”.

ADVERTISING

Întrebat care sunt măsurile concrete, Ciolacu a răspuns că luni vor fi detaliate.

„Dacă am fi avut aceeași abordare și cu prețul energiei, sunt ferm convins că astăzi am fi fost mai lejeri”, a adăugat liderul sdocial-democrat.

Întrebat, mai departe, cât costă coșul său de cumpărături, Marcel Ciolacu a spus că ceea ce cumpăra, de obicei, cu 35 de lei, acum costă 50 de lei.

La aceeași întrebare, ministrul Muncii, Marius Budăi, a spus că obișnuiește să meargă cu soția în fiecare sâmbătă sau duminică, dacă este la Botoșani, la cumpărături: „din păcate, ce cumpăram cu 200 de lei acum costă cam 300 - 350 de lei”.

ADVERTISING

Tocmai din acest motiv, pachetul de măsuri este menit să îi sprijine pe cei mai vulnerabili.

„Sunt în jur de 12 milioane de cetățeni români care vor fi, într-un mod sau altul, beneficiarii”, a afirmat Budăi.

Toate declarațiile celor doi lideri PSD pot fi urmărite aici:

Marcel Ciolacu și Marius Budăi la Cheile Grădiștei – 09.04.2022

Conferință de presă susținută de președintele #PSD, Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, și deputatul PSD Marius Budăi, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, după Școala Politică a TSD, la Cheile Grădiștei

Publicată de Marcel Ciolacu pe Sâmbătă, 9 aprilie 2022

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇