Obținerea cetățeniei germane ar putea deveni mai ușoară în viitor, conform unei noi legi propuse de Guvernul de la Berlin.
În principiu, imigranții vor putea obține un pașaport german mai rapid, deși există condiții de integrare economică și democratică, scrie DPA.
Guvernul german a aprobat miercuri inițiativa legislativă, care trebuie votată de către Parlament. Cel mai devreme, noile reguli ar putea intra în vigoare la 1 ianuarie 2024.
Proiectul prevede ca imigranţii să poată să obțină cetățenia germană după cinci ani de ședere permanentă în țară, în loc de opt ani cât este în prezent. Cine poate demonstra un nivel ridicat de integrare și cunoștințe avansate de limba germană va putea obține statutul de cetățean după doar trei ani.
Copiii născuți în Germania vor primi automat cetățenia, dacă au cel puțin un părinte care a locuit în țară timp de cinci ani.
Proiectul exclude în mod explicit naturalizarea persoanelor care au comis infracțiuni din motive antisemite sau rasiste.
Ministrul de Interne, Nancy Faeser, a descris proiectul de lege ca fiind cheia pentru menținerea competitivității Germaniei. „Ne aflăm în mijlocul unei competiții globale pentru cele mai bune minți”, a declarat Faeser, miercuri, pentru serviciul de știri Redaktionsnetzwerk.
„Dar vom câștiga cele mai bune minți doar dacă vor deveni pe deplin parte a societății noastre în viitorul apropiat”, adaugă ea.
Proiectul de lege prezentat de Faeser permite, de asemenea, cetățenia multiplă, marcând o altă schimbare substanțială pentru politica germană.
Proiectul de lege face parte din planurile anunțate de coaliția de guvernare a social-democratului Olaf Scholz, care a ajuns la putere în decembrie 2021.