Mai mulți producători de energie din surse regenerabile au oprit producția, duminica trecută, din cauză că prețurile la care se vindea curentul erau negative. Și asta însemna că ar fi trebuit să plătească sume mari de bani ca să scape de energia produsă.
A fost un semnal de alarmă.
De ce s-a întâmplat așa ceva, de ce nu s-au oprit mai întâi termocentralele pe cărbune și gaze, dar și cine și ce are de făcut de aici încolo ca situațiile de acest fel să nu ajungă să creeze blocaje în sistem a explicat expertul Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), într-un interviu acordat spotmedia.ro
Ne dorim cât mai multă energie verde. Și-atunci de ce – într-un moment de supraproducție – eolienele și parcurile fotovoltaice au fost primele care s-au oprit? De ce m-am oprit mai întâi capacitățile pe cărbune?
Sunt, în linii mari, 4 motive.
Primul lucru pe care trebuie să-l înțelegem este că sunt niște limitări de natură tehnică.
Sunt situații în care nu poți opri și reporni, pur și simplu, un echipament folosit la producția de energie, așa cum ai face cu un bec, spre exemplu.
La producția pe cărbune nu există posibilitatea de a opri și de a reporni cazane oricând dorești. Există niște proceduri care trebuie urmate. Și procedurile durează.
La nuclear, de asemenea. Nu poți să oprești un reactor pentru că bate vântul câteva ore și crește producția din surse eoliene.
Și producția din unele surse regenerabile e la fel. Dacă ai o hidrocentrală, nu poți opri apa să mai curgă pe Dunăre, la baraj, pentru că nu ai ce să faci cu curentul produs și vrei să oprești producția acum și să o reiei mâine. Pur și simplu nu se poate.
Al doilea motiv e de natură operațională. Te uiți pe prognoză și vezi că o să bată vântul 3 ore. Sau 10 ore. După care va scădea în intensitate. Și-atunci ce faci? Ca să asiguri necesarul de consum trebuie să ai „la cald”, celelalte capacități.
Și mai există și capacitățile de producție pe care nu le poți opri pentru că ai crea și alte probleme.
Spre exemplu, în București, nu poți opri o serie de centrale pe gaz, pentru că ele produc și apă caldă (CET-urile ELCEN – n.red.). Dacă le oprești, ai sistat și furnizarea de apă caldă.
Al treilea motiv e unul de natură comercială. Să zicem că produci energie electrică din cărbune. E adevărat că poluezi mai mult, dar tu produci energia respectivă pentru că ai contracte în baza cărora o vinzi.
Nu vei dori să oprești producția, din cauză că asta înseamnă să nu mai onorezi contractele și să plătești penalități, doar ca să îi faci loc pe piață celui care produce din surse regenerabile.
De ce ajunge prețul energiei la valori negative? Doar pentru că sunt momente în care producem mai mult decât consumăm (în condițiile în care parte din consum e alimentat oricum și din import)?
Strict legat de această situație, există posibilitatea să produci peste ce ai de livrat pentru contractele tale. Și să nu ai ce face cu acea cantitate de energie.
Și-atunci faci un calcul. Ce e mai avantajos pentru tine: să plătești pe cineva să ți-o ia sau să oprești producția?
Bine, când spun că plătești pe cineva să îți ia producția, de regulă vorbesc despre producția dintr-un interval orar de vârf de consum.
Să spunem că e 6:00 și e vârf de consum. Toată lumea are nevoie de energie. Producătorul n-are suficientă și mai cumpără ca să poată acoperi cererea. Cumpără scump - pentru că e cerere mare - și are o pierdere.
Vine ora 12:00. El produce mult, dar nimeni nu vrea energie. Și ca să nu blocheze sistemul, plătește pe cineva să-i ia supraproducția. Și iar are o pierdere.
Dar în tot acest timp, produce și își asigură baza pe care o are de asigurat (prin onorarea contractelor). Și de aici câștigă mai mulți bani decât a pierdut în situațiile precedente.
Cu toate astea, per total, aceste situații erodează rentabilitatea unei investiții. Și rentabilitatea scăzută are tendința să ducă - pe termen mai lung - la creșteri de prețuri pentru consumatori.
Privită din celălalt capăt, o astfel de situație înseamnă că eu, consumator, găsesc soluția de a folosi energia din supraproducția existentă pe piață. Și îmi fac planul în așa fel încât să o iau și să o consum. Și totodată să iau și banii de la producător (pe care îi merit cumva pentru că și eu depun efort să nu încalc nici termenii contractului cu furnizorul meu curent și, totuși, să dau o utilizare energiei din supraproducție).
Da, e un calcul. Iar prețul pentru preluarea energiei din surplusul de producție e dat de înțelegerea din piață.
În unele situații - cazul producției din surse hidro e cel mai evident - dacă n-ai cum să oprești turbina și nici n-ai cui să vinzi curentul... ajungi, într-adevăr, să plătești și sume mari de bani ca să ți-l ia cineva, câteva ore, la vârf de consum.
Prin anii 2000 s-a întâmplat așa cu petrolul. Erau toate stocatoarele pline deja și nu se mai cumpăra petrol. Așa că producătorii - calculând că este mai ieftin să plătească pe cineva să le ia producția decât să oprească instalațiile - au vândut la preț negativ.
Așa se întâmplă și la eoliene, e un calcul (producătorii de energie verde primesc și sprijin în bani de la stat sub formă de certificate verzi și e posibil ca, în unele situații - chiar dacă plătesc pe cineva să le ia surplusul de energie - să iasă, totuși, în avantaj dacă nu opresc producția - n.red.).
Ce avem de învățat din această situație, în care parte dintre producători au fost nevoiți să își oprească producția?
Situația trebuie înțeleasă ca un semnal de alarmă.
Nu trebuie să ne gândim acum că producătorii din surse regenerabile merg pe pierdere sau că se blochează. Am explicat deja de ce.
Dar trebuie să fie un semnal de alarmă pentru că acum doar 16% din totalul energiei produse în România provine din surse eoliene și fotovoltaice. Dar ce se va întâmpla când vom avea 25% din energie din aceste surse? Dar când vom avea 50%?
Cine și ce ar trebui să facă? Pot face producătorii ceva?
Ei au fost favorizați, inițial. Ceea ce are un sens, să spunem, în momentul în care li s-a favorizat intrarea. Dar nu se poate la infinit.
Nu s-au adaptat, nu și-au creat sisteme de stocare. Și au, bineînțeles, posibilitatea tehnică să o facă. Pot stoca chimic, în baterii. Sau în hidrogen.
Hidrogenul e un vector de energie. E ca un jolly joker. Când ai supraproducție, ea poate merge în hidrogen. Iar când ai supraconsum, hidrogenul să asigure necesarul de consum.
E important pentru că hidrogenul poate fi folosit în mai multe sectoare, în mai multe sisteme. Avem sistemul de energie electrică, sistemul de gaze naturale, sistemul de termoficare, sistemul de transport. Ei bine, hidrogenul are marele avantaj că poate juca acest rol de vector, de jolly joker, pe toate sistemele. El poate da și energie electrică, și termică, și mobilitate.
Dar nu poate producătorul sau furnizorul să rezolve singur toate problemele. El poate face ceva. Dar nu poate rezolva totul.
Și-atunci cine să intervină? Guvernul, Parlamentul, Autoritatea Națională pentru Reglementare în Domeniul Energiei ...
Din punctul meu de vedere, da, e nevoie de legiuitor și de Executiv pentru că avem nevoie de un nou model de sistem energetic.
Noi avem acum un sistem gândit în urmă cu zeci de ani să lucreze pe niște producții relativ constante, puternic previzibile și cu costuri relativ cunoscute pe termen mediu și lung.
Sistemul a fost gândit pentru un consum care avea o volatilitate mult mai mică decât există în momentul de față.
Acum, trebuie să vin cu un sistem care să aibă capacitatea să preia această variabilitate multiplă: de natură climatică, de natură economică și de natură tehnică.
În urmă cu 40-60 de ani, nu era nimeni interesat, în producția de energie, dacă într-o zi bate sau nu vântul. Sau dacă plouă sau dacă ninge.
Acum, toate lucrurile astea contează. Acum ne interesează chiar și variațiile vremii de pe parcursul unei singure zile.
Și, în situația asta, te aștepți ca un sistem creat să nu țină seama de niște factori să funcționeze la fel și astăzi, când lucrurile s-au schimbat? N-are cum să funcționeze la fel!
Eu am spus încă de acum 4 ani: e nevoie de o construcție nouă, de un nou sistem.