Cât timp mai poate fi vizitată Catedrala Națională. Programul anunțat de Patriarhie

Cât timp mai poate fi vizitată Catedrala Națională. Programul anunțat de Patriarhie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

După 11 zile în care credincioșii au putut păși în Sfântul Altar al Catedralei Naționale, Patriarhia Română a anunțat marți noul program de vizitare al lăcașului de cult.

Perioada specială de pelerinaj se încheie miercuri, 5 noiembrie, la miezul nopții.

Vizitare până la jumătatea lunii noiembrie

Între 6 și 14 noiembrie, Catedrala Națională va fi deschisă zilnic între orele 11:00 și 19:00, pentru toți cei care doresc să o viziteze.

În perioada 15 - 29 noiembrie, Catedrala va fi închisă publicului pentru continuarea lucrărilor interioare - inclusiv pictura în mozaic și instalarea unor sisteme tehnice.

Sărbători importante: Sfântul Andrei și 1 Decembrie

De sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României și al Catedralei Naționale, pe 30 noiembrie, va fi oficiată Sfânta Liturghie între orele 9:00 și 12:00. A doua zi, 1 decembrie, de Ziua Națională a României, credincioșii sunt așteptați la slujba de Te Deum.

Pe 2 decembrie, Catedrala va fi din nou deschisă pentru vizitare.

Închisă din nou înainte de Crăciun

Între 3 și 23 decembrie, lăcașul de cult va fi închis pentru lucrări.

Din Ajunul Crăciunului, 24 decembrie, până pe 8 ianuarie 2026, Catedrala Națională va putea fi vizitată zilnic între orele 9:00 și 17:00.

Pentru zilele în care Catedrala este închisă, Patriarhia recomandă pelerinilor să se roage la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, aflat în apropiere.

Patriarhia a transmis mulțumiri „voluntarilor, clericilor și jandarmilor” care au asigurat buna desfășurare a pelerinajului de 11 zile, la care au participat sute de mii de credincioși.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇