Calea Floreasca va deveni curând sens unic de circulație

Calea Floreasca va deveni curând sens unic de circulație
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Calea Floreasca va deveni în curând sens unic pe direcţia Şoseaua Ştefan cel Mare către intersecţia Calea Floreasca şi strada Ceaikovski, a anunțat primarul Capitalei Nicuşor Dan.

„Calea Floreasca va deveni curând sens unic de circulaţie pe direcţia Şoseaua Ştefan cel Mare către intersecţia Calea Floreasca cu strada Ceaikovski, iar în acest scop se vor monta semne de circulaţie corespunzătoare noilor reglementări de trafic”, a scris Nicuşor Dan, miercuri pe Facebook.

El a adăugat că Administraţia Străzilor Bucureşti a început asfaltarea străzii şi lucrează la crearea benzilor unice pentru transport public.

ADVERTISING

„Acestea din urmă vor fi pe ambele laturi ale drumului, atât pe direcţia Şoseaua Ştefan cel Mare – strada Ceaikovski, cât şi în sens invers”, a mai spus Dan.

Edilul general a mai precizat că şi strada Radu Beller va deveni sens unic dinspre Bulevardul Mircea Eliade spre Piaţa Dorobanţi.

„Lucrările de frezare, asfaltare, creare de benzi unice de autobuz şi de trasare a marcajelor corespunzătoare au început marţi noapte”, a completat primarul Capitalei.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇