Ca-n filme: Suspecţi de furturi din 5 județe, blocaţi în trafic şi imobilizaţi de poliţişti

Ca-n filme: Suspecţi de furturi din 5 județe, blocaţi în trafic şi imobilizaţi de poliţişti
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cinci bărbaţi din oraşul Ştefăneşti, suspectaţi că au comis furturi din societăţi comerciale în cinci judeţe, au fost blocaţi în trafic pe DN 7 şi imobilizaţi de poliţişti, ulterior fiind arestaţi preventiv.

Potrivit unui comunicat transmis duminică de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, suspecţii, care au între 23 şi 32 de ani, au fost prinşi în noaptea de 21 spre 22 iulie, după ce dăduseră o spargere în judeţul Alba.

"Cei cinci au fost blocaţi în trafic şi imobilizaţi, la scurt timp după comiterea unui furt dintr-o societate comercială din Sebeş, judeţul Alba, de unde ar fi sustras bunuri în valoare totală de aproximativ 15.000 de lei. Dosarul penal, constituit ca urmare a comiterii faptei, a fost preluat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sebeş, prin declinare, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti", se arată în comunicat.

ADVERTISING

Bunurile sustrase de la societatea din Sebeş au fost recuperate în totalitate, urmând să fie restituite păgubiţilor.

Gruparea este bănuită de comiterea mai multor furturi, cu acelaşi mod de operare, în judeţele Argeş, Vâlcea, Sibiu, Alba şi Bihor, precizează IPJ Argeş.

Bărbaţii au fost iniţial reţinuţi pentru 24 de ore, apoi au fost prezentaţi de procurori la Judecătoria Piteşti, care a emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Procurorii şi poliţiştii continuă cercetările în acest caz, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale. 

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇