Relațiile sexuale cu minori, preacurvia, traficul de influență prin care se cer zeci de mii de euro pentru ocuparea unei parohii, colaborarea cu fosta Securitate sunt doar câteva din păcatele purtătorilor de sutană.
Mănăstirea Frăsinei din județul Vâlcea este singurul lăcaș de cult din România în care, sub semnul blestemului, nu au voie să intre femeile. Orânduiala a fost stabilită de Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica în 1867, odată cu sfințirea lăcașului de cult, după modelul mănăstirilor de la muntele Athos.
Potrivit unui document publicat luni de Arhiepiscopia Râmnicului, monahilor și preoților de la Frăsinei li se interzice să mai oficieze slujbe la o mănăstire aflată la 2 km distanță, construită în urmă cu 80 de ani. „Documentul de Legământ și Blestem“, semnat de ÎPS Irineu, mitropolitul Olteniei, și de starețul Mănăstirii Frăsinei, a aprins spiritele în mass-media. Postările de pe rețelele de socializare au vărsat foc și pară asupra Mitropolitului și starețului.
Pe bună dreptate, întrucât „Legământul“ pune sub semnul blestemului preoții și monahii de la Frăsinei care vor mai oficia slujbe și spovedanii la biserica din apropierea mănăstirii: „Cei care vor încălca această hotărâre să cadă sub blestemul Sfântului Ierarh Calinic și sub blestemul nostru. De sunt clerici, să se caterisească, iar de sunt mireni, să se afurisească.“
Însă cei mai mulți dintre jurnaliști și postaci pe Facebook au ignorat, ca să spun așa, „preludiul“ care a reactivat blestemul lui Calinic:
„Observând cu durere că monahii și clericii au produs mari sminteli, semnalate în decursul timpului, coborând în acest loc aflat sub blestemul Sfântului Calinic, hotărâm ...“ Și urmează blestemul din care am citat mai sus.
Blestemul protejează monahii de „cea mai puternică ispită omenească“
Cele trei legăminte pe care trebuie să le respecte un călugăr/călugăriță sunt ascultarea, castitatea și sărăcia.
Ascultarea și sărăcia mai treacă-meargă, dar legământul castității e cel mai greu de respectat.
Că sunt monahi homosexuali nu e o noutate. Spovedaniile săptămânale și caznele la care sunt supuși călugării care au păcătuit cu gândul ori cu fapta nu duc la vindecarea de acest nărav, care nu e prezent doar în Biserica Ortodoxă. Scandalurile de la Vatican sunt un exemplu revelator.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, a punctat corect, pe înțelesul tuturor, justețea unei rânduieli care să îi ferească pe călugări de a încălca legământul castității:
„Raţiunea pentru care în anumite mănăstiri (ca la muntele Athos) nu se permite accesul femeilor este exclusiv aceea a protejării monahilor de cea mai puternică ispită omenească“.
Ce nu spune însă Vasile Bănescu e că odată cu digitalizarea postdecembristă călugării au telefoane mobile, chiar și de ultimă generație, iar în chilii, alături de icoane cu Maica Domnului și cu Iisus, ba chiar și cu ierarhul de la Cernica, întemeietorul blestemului de la Frăsinei, stau la loc de cinste televizoare pe care cei retrași din tumultul ispitelor lumești pot accesa orice canal, inclusiv pe cele cu conținut pornografic.
Practica exorcizării și cazul călugărului de la Mănăstirea Tanacu
Scandalurile în care sunt implicați mitropoliți, episcopi, preoți și chiar patriarhul Daniel se țin lanț. Relațiile sexuale cu minori, hărțuirea sexuală a enoriașelor, preacurvia, averile ilicite, traficul de influență (zeci de mii de euro pentru ocuparea unei parohii), colaborarea cu fosta Securitate, cârdășia cu politicienii sunt doar câteva din păcatele cu vorba ori cu fapta pe care mulți purtători de rasă preoțească le comit.
Am lăsat la urmă tocmai prima dintre cele zece porunci, „Să nu ucizi!“, pentru a reaminti cea mai mare grozăvie care a zguduit Biserica și societatea.
Cazul călugărului de la Tanacu, Daniel Corogeanu, care a omorât o măicuță bolnavă de schizofrenie printr-un ritual de exorcizare, răstignind-o pe cruce cu căluș la gură, a făcut înconjurul lumii.
Tatiana Niculescu Bran a scris o serie de cărți extraordinare despre teribila crimă făptuită la adăpostul sutanei, între care romanul jurnalistic „Spovedanie la Tanacu“, iar regizorul Cristian Mungiu a produs filmul „După dealuri“.
Practica exorcizării continuă însă și azi, deși a fost interzisă de Sinodul BOR, cu unele excepții, în 2011. E drept, nu prin metoda barbară a călugărului condamnat la șapte ani de închisoare din care a ispășit doar patru ani și jumătate, ci prin imprecația unor blesteme din Moliftele sf. Vasile cel Mare, rugăciuni despre care Biserica ortodoxă spune că îi dezleagă pe cei posedați de diavol de cele mai mari farmece, blesteme și jurăminte.
Biserica Ortodoxă stă mai mult sub dictatul poruncii, al pedepsei, și mai puțin sub semnul propovăduirii cumințeniei ca atribut al ființei umane. Imperativul ține locul îndemnului. Așa sunt învățați și copiii la ora de religie.
Habotnicia multora dintre cei care se declară credincioși este în bună măsură rezultatul ofensivei Bisericii asupra celor neputincioși cu gândul. Asupra celor care cred că au fost blestemați de dușmani ori că li s-au făcut farmece. Asupra celor care suferă de boli grave și caută vindecarea la icoanele făcătoare de minuni care lăcrimează cu lacrimi de mir.
Blestemul este așadar prezent în forme insidioase în rândul preoților.
„Blestemul să cadă asupra dușmanilor “ este un refren curent pe care îl rostesc preoții care încurajează ignoranța și prostia celor mulți. Dezlegarea de blestem este, în cele din urmă, una dintre principalele surse de bani pentru preoții a căror bogăție concurează deseori cu averile ilicite ale condamnaților sau condamnabililor pentru corupție.
George Arun