Avem cea mai ieftină băutură, dar ne îmbătăm mai rar decât nordicii

Avem cea mai ieftină băutură, dar ne îmbătăm mai rar decât nordicii
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preţul băuturilor alcoolice (băuturi spirtoase, vin şi bere) în 2019 era de peste două ori mai mare în statul membru cu cele mai scumpe băuturi, Finlanda, decât în cel cu băuturile cele mai ieftine, România, arată datele publicate marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Când nivelul preţului din ţările membre este comparat cu indicele mediu de 100 al nivelului preţurilor din UE, rezultatele arată că anul trecut preţul băuturilor alcoolice a fost cel mai ridicat în Finlanda (cu un indice al nivelului preţurilor de 191), urmată de Irlanda (182) şi Suedia (156).

alcool-pret
Foto: Eurostat
pret-alcool-Eurostat
Foto: Eurostat

În contrast, în 2019, preţul băuturilor alcoolice a fost cel mai scăzut în România (cu un indice al nivelului preţurilor de 76), urmată de Bulgaria (79) şi Ungaria (80).

ADVERTISING

Studiile mai arată că, deși în țările nordice, UK, Irlanda și Grecia, prețurile sunt mari, la fel este și procentul celor care fac cel puțin o beție pe lună. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇