„AU. Primul pat din ace”, campania prin care Organizația Salvați Copiii își propune să dezvolte prima Clinică Universitară Integrată de Diabet pentru copii din România

„AU. Primul pat din ace”, campania prin care Organizația Salvați Copiii își propune să dezvolte prima Clinică Universitară Integrată de Diabet pentru copii din România
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Un copil diagnosticat cu diabet de tip 1 în primii ani de viață poate ajunge să suporte până la 75.000 de înțepături înainte de a împlini 18 ani. Pentru a transforma această statistică într-o imagine imposibil de ignorat, Organizația Salvați Copiii lansează campania „AU. Primul pat din ace”, dedicată construirii primei Clinici Universitare Integrate de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice pentru copii din România.

  • Proiectul va fi realizat în parteneriat cu Spitalul Clinic CF2 din București și Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București și presupune o investiție estimată la peste 1,5 milioane de euro.
  • Noua clinică va avea o capacitate de 15 de paturi și va putea trata anual între 1.000 și 1.500 de copii cu diabet zaharat.
  • Peste 4.000 de copii din România trăiesc cu diabet zaharat de tip 1, conform Registrului Național al Copilului cu Diabet Tip 1 (ianuarie 2026). Cei diagnosticați în primii ani de viață pot ajunge să suporte, până la vârsta de 18 ani, între 36.000 și 75.000 de înțepături. 
  • Persoanele fizice pot contribui la construcția centrului printr-o donație de 5 euro lunar prin SMS la 8835, cu textul SALVEZ, sau online, pe https://www.salvaticopiii.ro/Doneaza .

Organizația Salvați Copiii, în parteneriat cu Spitalul Clinic CF2 București și Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila" din București va dezvolta prima Clinică Universitară Integrată de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice pentru copii din România, un proiect care își propune să schimbe fundamental modul în care sunt îngrijiți copiii diagnosticați cu diabet și alte afecțiuni metabolice. Cu o investiție estimată la 1,5 de euro, noul centru va reuni, pentru prima dată, într-un singur loc, servicii de diagnostic, tratament, educație terapeutică, suport psihologic și formare medicală universitară.

ADVERTISING

Clinica răspunde unei nevoi majore din sistemul medical românesc. În prezent, copiii diagnosticați cu diabet sau boli metabolice și familiile lor sunt nevoiți să urmeze un traseu medical fragmentat, fără acces la o abordare multidisciplinară integrată. Noul centru va reuni o echipă completă de specialiști și echipamente moderne de diagnostic precoce, rare în prezent în spitalele pediatrice din România, oferind un model de îngrijire centrat pe pacient. În România trăiesc peste 4.000 de copii cu diabet zaharat de tip 1, iar numărul cazurilor este în creștere constantă de peste două decenii, cu o rată medie de creștere a incidenței de 5,6% pe an la nivel național. La nivel mondial sunt diagnosticate anual aproximativ 128.900 de cazuri noi de diabet de tip 1 la copii și adolescenți, iar Europa înregistrează una dintre cele mai ridicate incidențe din lume.

În același timp, obezitatea pediatrică afectează aproximativ 3 din 10 copii din România, iar estimările arată că, în lipsa unor intervenții eficiente, numărul copiilor afectați ar putea ajunge la 500.000 până în anul 2030, crescând semnificativ riscul de diabet și alte complicații metabolice severe încă din copilărie.

„Am văzut copii care, la 7 sau 8 ani, știau deja să își calculeze singuri dozele de insulină, să și le administreze, să calculeze carbohidrații de la fiecare masă sau să intervină în caz de hipoglicemie, o povară pe care niciun copil n-ar trebui să o ducă atât de devreme. Și i-am văzut, ani mai târziu, ajungând la 18 ani, complet dezorientați, pentru că totul se schimbă brusc odată cu trecerea la vârsta adultă: intră într-o clinică de adulți, cu alte reguli, alți medici, o altă abordare. Tinerii adulți pășesc cu teamă într-o lume complet nouă, fără nicio pregătire reală pentru această schimbare de paradigmă, deși boala rămâne exact aceeași. Ne dorim ca acest centru să schimbe abordarea: niciun copil să nu ajungă la maturitate purtând singur o boală, ci cu o echipă lângă el - de la diagnostic și tratament, până la sprijin psihologic - astfel încât pasul următor, trecerea la îngrijirea ca adult, să devină predictibilă, cu o echipă pregătită să-l ghideze pe noul traseu, nu un salt în necunoscut. Și pentru că va fi și o clinică universitară, acest loc nu se oprește la momentul „de azi” - aici se vor forma viitorii medici diabetologi, cei care vor învăța de la bun început această abordare integrată, altfel decât am învățat-o noi. E, poate, cel mai frumos lucru la acest proiect: nu construim doar un centru, ci construim un model de a face diabetologie, unul pe care sper să-l vedem devenind normalitate, nu excepție. Fiecare copil merită să crească și să devină adult știind că cineva are grijă de el, nu doar de boala lui. Această clinică este despre a le oferi copiilor un început corect și viitorului adult un traseu predictibil, nu cu moștenirea propriei boli, ci pregătiți pentru ea", a declarat Dr. Anca Pantea Stoian, medic primar diabet, nutriție și boli metabolice, Conferențiar universitar, UMF „Carol Davila” din București.

ADVERTISING

„AU. Primul pat din ace” - simbolul unei realități pe care mii de copii o trăiesc zilnic

Pentru copiii diagnosticați cu diabet zaharat de tip 1, acele fac parte din viața de zi cu zi. Monitorizarea glicemiei și administrarea insulinei înseamnă zeci de mii de înțepături de-a lungul copilăriei.

Pentru a face vizibilă această realitate și pentru a mobiliza sprijinul public în vederea finalizării clinicii, Organizația Salvați Copiii a realizat un pat  din ace, ce simbolizează înțepăturile pe care le poate suporta un copil diagnosticat în primii ani de viață până la împlinirea vârstei de 18 ani. Instalația este amplasată chiar într-unul dintre viitoarele saloane ale clinicii și marchează lansarea campaniei de strângere de fonduri dedicate proiectului.

Realitatea copiilor diagnosticați cu diabet este, din oficiu, îngreunată. Învață, de la vârste fragede, responsabilități de care depinde însăși viața lor, care ar putea intimida și un adult în toată firea. Nu putem șterge boala din viața lor, dar putem, cel puțin, să le asigurăm accesul la diagnostic, tratament și îngrijire completă, într-un cadru integrat. De aceea construim acest centru, pentru a le oferi o echipă medicală multidisciplinară, educație terapeutică și sprijin psihologic – tot ce ar trebui să aibă de la început, ca să nu mai ducă singuri o povară care nu ar trebui să fie a lor”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv al Organizației Salvați Copiii.

Un centru construit pentru tratament, educație și formarea viitorilor specialiști

Clinica va fi amenajată prin reorganizarea etajului B.E.1 al Spitalului Clinic CF2 București, care în anul 2024 a avut un grad de ocupare de 0% pentru internările continue, într-un spațiu de 832,97 mp, cu 25 de paturi. După finalizare, centrul va putea deservi anual între 1.000 și 1.500 de copii cu diabet zaharat. Totodată, spațiile renovate și modernizate vor deservi și copiii cu afecțiuni endocrinologice, prin Compartimentul de Endocrinologie din cadrul clinicii, consolidând astfel caracterul multidisciplinar și integrat al îngrijirii oferite.

ADVERTISING

Noul centru va integra:

• Diagnostic și tratament multidisciplinar, prin servicii de spitalizare continuă și de zi, ambulatoriu cu programare digitală și echipamente moderne de diagnostic al diabetului zaharat și a complicațiilor sale.

• Educație terapeutică și suport psihologic, oferite de o echipă multidisciplinară formată din medic diabetolog pediatru, medic endocrinolog pediatru, nutriționist clinic pediatric, psiholog clinician și medic genetician, într-o abordare care tratează atât boala, cât și impactul acesteia asupra copilului și familiei.

• Formare medicală universitară, realizată în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, va transforma clinica într-un centru de pregătire pentru studenți și medici rezidenți și va contribui la dezvoltarea expertizei naționale în diabetologia pediatrică.

„Este responsabilitatea Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București de a participa activ la crearea de modele de îngrijire care vor marca medicina viitorului. Parteneriatul pentru construirea primei Clinici Universitare Integrate de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice reprezintă un moment de referință în medicina academică din România. Acest parteneriat demonstrează angajamentul Universității de a integra educația, cercetarea și activitatea clinică într-un model modern, centrat pe pacient. Înființarea primei platforme universitare integrată, dedicată diabetului, nutriției și bolilor metabolice din România, depășește dimensiunea unei investiții în infrastructură. Vrem ca această clinică să devină un reper național pentru îngrijirea copiilor cu diabet și boli metabolice și să servească drept model academic pentru viitoarele centre universitare integrate din țară. Sănătatea copiilor, excelența educației medicale și viitorul medicinei românești sunt cele în care investim astăzi”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Jinga, Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. 

La rândul său, Dr. Diana Ciuc, Manager al Spitalului Clinic CF2, a declarat: Este responsabilitatea Spitalului Clinic CF2 București de a răspunde nevoilor pacienților, care se schimbă în mod constant, și de a crea condițiile necesare dezvoltării unei medicini moderne, bazate pe excelență, colaborare interdisciplinară și inovare. Un proiect strategic important pentru spitalul nostru este construirea primei Clinici Universitare Integrate de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice. Este un moment important în progresul serviciilor medicale dedicate copiilor cu afecțiuni cronice. Modernizarea spațiului nu este tot ceea ce implică acest proiect. Înseamnă crearea unui loc în care îngrijirea medicală, terapia, tehnologia, cercetarea și formarea universitară lucrează împreună, într-un model integrat, concentrat pe nevoile copilului și ale familiei. Este o mare onoare că acest model este implementat la Spitalul Clinic CF2 București, care pune bazele dezvoltării unui nou standard de îngrijire în nutriție, boli metabolice și diabet. Acest exemplu al colaborării dintre Spitalul Clinic CF2 București, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” și Organizația Salvați Copiii arată că instituțiile pot realiza proiecte cu un efect real și durabil atunci când își unesc resursele și cunoștințele pentru a sprijini un obiectiv comun. Cred cu tărie că această clinică va deveni un reper în medicina românească și un exemplu al modului în care investițiile în infrastructură, oameni și educație pot schimba concret viitorul copiilor cu diabet și boli metabolice.”

Prin dezvoltarea acestei clinici, Organizația Salvați Copiii urmărește să ofere copiilor diagnosticați cu diabet și boli metabolice acces la un tratament modern, complet și adaptat nevoilor lor, într-un centru care poate deveni un model național de bune practici în îngrijirea pediatrică integrată.

Fiecare donație contribuie direct la construcția și dotarea primei Clinici Universitare Integrate de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice pentru copii din România. Persoanele fizice pot dona 5 euro lunar prin SMS la 8835, cu textul SALVEZ, sau online, pe www.salvaticopiii.ro.

Despre Organizația Salvați Copiii

De 36 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societate și autoritatea publică, în beneficiul copilului. În cele peste trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili, și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului. Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg. În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizație independentă din lume care promovează drepturile copilului și care cuprinde 30 de membri și desfășoară în prezent programe în peste 100 de țări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obține progrese importante privind modul în care copiii sunt tratați și producerea schimbărilor imediate și de durată în viața acestora. Peste 4.522.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google