Un expert în psihologie arată cele 7 semne toxice ale oamenilor foarte nesiguri și cum să îi tratezi

Un expert în psihologie arată cele 7 semne toxice ale oamenilor foarte nesiguri și cum să îi tratezi
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Interacțiunea cu caracterele dificile ne poate afecta capacitatea de a gândi limpede și de a lua decizii bune. Un expert dezvăluie elementele care trădează o persoană cu o mare nesiguranță de sine și ale cărei reacții pot avea efecte negative asupra celor din jurul ei.

Stefan Falk, specialist în psihologia muncii și autor al unor volume de specialitate, a instruit mai mult de 4.000 de lideri din peste 60 de organizații, contribuind la îmbunătățiri ale muncii evaluate la peste 2 miliarde de dolari. Timp de peste 30 de ani, el a ajutat mii de persoane și de echipe din instituții și organizații valoroase să-și îmbunătățească relațiile de muncă.

ADVERTISING

Falk a descoperit că persoanele care au tot timpul îndoieli sunt cele cu care e cel mai greu să interacționezi și să lucrezi, scrie CNBC.

Cum reacționează cei care sunt roși de îndoieli

Sentimentul de nesiguranță este normal până la un punct, însă atunci când oamenii încearcă în mod constant să ascundă sau să compenseze îndoiala de sine se pot dezvolta comportamente problematice.

Cei care sunt nesiguri de sine sunt foarte refractari la risc și neproductivi. Unii reacționează urât sau manifestă comportamente abuzive.

Amy Gallo, expertă în carieră la Harvard, prezintă cele mai întâlnite reacții toxice ale persoanelor nesigure:

ADVERTISING
  • Sunt foarte îngrijorați de ceea ce cred ceilalți despre ei.
  • N-au niciodată o părere fermă.
  • Suferă de inabilitatea cronică de a lua decizii, chiar și când acestea au consecințe reduse.
  • Încearcă frecvent să schimbe direcția proiectelor și a întâlnirilor.
  • Îi atacă pe ceilalți, ca să pară ei mai importanți.
  • Spun tot timpul că sunt foarte ocupați (când, de fapt, nu sunt) ca să arate că e nevoie de ei.
  • Sunt niște băgăreți paranoici și ajung să te facă să te îndoiești de fiecare mișcare pe care o faci.

Cum să procedezi cu cei foarte nesiguri

Fie că e vorba de un membru al echipei sau de un șef, astfel de oameni există în organizații și este important să știi cum să interacționezi eficient cu ei. Primul pas e să-ți acutizezi spiritul de detectiv și vei transforma relația cu cineva nesigur într-o șansă de a învăța, arată Falk.

ADVERTISING
  1. Evaluează cât de mare e problema

Analizează câte interacțiuni ai avut cu persoana respectivă. Câte dintre ele au fost negative? Toate? Jumătate? Un sfert? Așa afli răspunsul la cea mai importantă întrebare: cât de mare este problema? Dacă ai mai multe interacțiuni bune decât rele, poate că acea persoană nu-i foarte dificilă.

  1. Găsește rădăcina problemei

Gândește-te la interacțiunile negative. Ce subiecte tind să provoace neînțelegerile? Tu cum te manifești în acele situații? Acum analizează interacțiunile bune. Ce diferă?

  1. Dezvoltă-ți compasiunea sinceră

Pregătește-ți mintea cu cele mai bune gânduri și intenții în legătură cu persoana respectivă. Stefan Falk obișnuiește să-și reamintească mereu că acea persoană este copilul cuiva. "Mă întreb: 'Mi-ar plăcea ca altcineva să gândească negativ despre copilul meu sau o rudă a mea?'", explică el.

  1. Caută să discuți față în față

Lipsa discuțiilor personale este un motiv pentru care multe strategii eșuează într-o companie. E bine să ai o discuție față-n față cu un coleg. Folosește-te de o pauză de cafea sau de o întâlnire întâmplătoare în lift pentru a cunoaște mai bine persoana cu care relaționezi greu.

  1. Fixează-ți în minte un obiectiv atrăgător

Concentrează-te pe valoarea pe care această interacțiune o poate produce pentru cealaltă persoană. Întreabă-te: "Ce rezultat ar fi interesant pentru el/ea și ce reacție aș vrea să obțin?".

  1. Fii transparent în felul în care comunici

Oamenii nesiguri au tendința de a căuta lacune în argumentele celorlalți, așa că e bine să structurezi comunicarea cu ei în această ordine:

  • "Sunt sigur(ă) de asta…"
  • "Asta e ceea ce cred, dar nu sunt sigur(ă) de…"
  • "Știu prea puține despre asta ca să am o părere…"

7. Umpleți golurile împreună!

Cei care au îndoieli se simt mai siguri pe ei când au un sentiment puternic de implicare, când simt că e important ceea ce fac. Lucrați împreună și pregătiți laolaltă fiecare întâlnire.

  1. Lucrați în etape

Redu-i sentimentul de incertitudine sugerându-i o perioadă de probă și prezintă-i niște parametri clari pentru evaluarea situației. De exemplu: "Ce-ai spune să încercăm asta trei luni și să vedem cum merge verificând o dată pe săptămână?"

  1. Arată-i că nu ești o amenințare

Trebuie să-l privești ca pe un aliat, nu ca pe un rival, la fel și celălalt. Așa că fă-i complimente și transmite-i mulțumirea și aprecierea ta. "Îmi place ce faci, abia aștept să continui să învăț de la tine."


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇