Covid a schimbat personalitatea oamenilor şi tinerii sunt cei mai afectați

Covid a schimbat personalitatea oamenilor şi tinerii sunt cei mai afectați
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Impactul pandemiei de Covid-19 ar putea fi atât de profund, încât a alterat personalitatea oamenilor, susțin cercetătorii americani.

Studiile psihologice de până acum nu au găsit o legătură între evenimentele cu puternic impact emoțional, precum uraganele sau cutremurele, și schimbarea personalității. În schimb, un eveniment global precum pandemia, care a implicat perioade lungi de teamă și izolare pentru mase foarte mari de oameni, a avut efecte asupra personalității, scrie The Guardian.

Un studiu publicat de jurnalul Plos One arată că tinerii au devenit mai capricioși, mai predispuși la stres, mai puțin cooperanți și mai puțin încrezători, dar și mai puțin reținuți și mai puțin responsabili.

ADVERTISING

Cercetarea coordonată de Angelina Sutin, profesor la colegiul de medicină al Universității din Florida, s-a bazat pe evaluări ale personalității pentru 7.109 persoane înscrise în studiul online Understanding America, care a fost repetat în diferite momente înainte și în timpul pandemiei.

Participanții au primit un test de personalitate utilizat pe scară largă, care măsoară cinci trăsături - nevrotismul, extraversia, deschiderea, agreabilitatea și conștiinciozitatea.

Subiecții, cu vârste cuprinse între 18 și 109 ani, au făcut testele înainte de pandemie, apoi la început și mai târziu, în timpul acesteia. În medie, fiecare participant a completat trei teste.

ADVERTISING

În prima fază a pandemiei (martie - decembrie 2020), parametrii personalității au fost relativ stabili, cu o ușoară degradare a nevrotismului în raport cu perioada pre-pandemică. Fenomenul a încetat în a doua jumătate a pandemiei (2021-2022).

Datele au arătat și declinul celorlalți parametri - extraversie, deschidere, agreabilitate și conștiinciozitate - în comparație cu testele de dinaintea pandemiei. Modificările au fost de o zecime dintr-o abatere standard, echivalente cu mărimea fluctuațiilor observate de obicei pe parcursul unui deceniu de viață.

ADVERTISING

Tinerii adulți au avut cele mai mari schimbări de personalitate, în timp ce grupul de vârstnici nu a înregistrat modificări semnificative.

Potrivit cercetătorilor, personalitatea tinerilor tinde să fie mai maleabilă, astfel că pandemia a avut un impact negativ mai puternic asupra lor.

"Deși pandemia a fost stresantă pentru toți, a perturbat sarcinile normative ale celor de vârstă mai tânără, cum ar fi școala și tranziția către piața muncii și de a fi sociabil și a dezvolta relații", a spus Angelina Satin.

"Este ceva speculativ, fiindcă nu am măsurat motivele schimbării, dar e posibil ca această întrerupere să fi avut un impact mai mare asupra adulților mai tineri, întrucât acestea sunt sarcini foarte importante pentru această grupă de vârstă", a explicat ea.

Cercetătorii vor continua să monitorizeze grupul de studiu pentru a vedea dacă schimbările de personalitate sunt temporare sau de durată.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇