500 - numărul copiilor diagnosticați anual ca având cancer

500 - numărul copiilor diagnosticați anual ca având cancer

Aproximativ 500 de copii sunt diagnosticaţi anual cu diferite forme de cancer, în România.

Unii dintre acești bolnavi ajung să se trateze în străinătate, pentru că sistemul public de sănătate din România nu dispune de suficiente fonduri pentru efectuarea gratuită a investigațiilor și tratamente, conform președintelui Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, Cezar Irimia.

„România, din păcate, are peste 5.000 de pacienţi cu cancer (anual - n.red.) şi în fiecare an sunt diagnosticaţi cu forme de cancer cam 500 de copii. (…) La copii rata de vindecare este foarte mare, mai ales în cancerele hematologice”, a spus declarat Cezar Irimia, pentru Agerpres.

ADVERTISING

Rata de supraviețuire este mai mare la copii

Părinții care au resurse financiare își tratează copiii bolnavi în străinătate, dar cei săraci se luptă disperați cu problemele sistemului de sănătate românesc, a mai explicat Cezar Irimia:

„Sunt sunat de părinţi care plâng pentru că nu au bani pentru investigaţiile acestor copii, chiar dacă investigaţiile sunt gratuite, ei vor să înceapă cât mai repede tratamentele, dar niciun doctor nu le poate face tratament pentru că nu au acele investigaţii şi pentru că nu sunt bani sunt amânaţi până la calendele greceşti şi încercăm cumva să suplinim costurile acestor investigaţii, dar nici noi nu avem prea mari posibilităţi financiare.

ADVERTISING

Şi la copii este o întreagă tragedie privind tratamentul şi investigaţiile. Mulţi dintre copii pleacă în afară, din păcate. Părinţii care au bani îşi duc copiii afară în Europa, iar părinţii care nu au bani nu au decât să aştepte să fie suplimentat bugetul şi să poată să îşi vadă copilul intrat pe tratament. Şi aici sunt tratamente dedicate şi întâmpină greutăţi. (…) Avem specialişti, avem şi nu avem tratamente de ultimă generaţie, dar multe sunt întrerupte. Vă dau un singur exemplu – Vesanoidul – care a fost adus cu mari sincope de luni de zile. Dacă pacientul nu ia acest medicament, viaţa lui este pusă în pericol”.

ADVERTISING

Creştere cu 21% a cazurilor de cancer nou diagnosticate

Numărul de cazuri de cancer nou diagnosticate a urcat anul trecut cu 21%, comparativ cu 2022, iar numărul pacienților cu această boală a ajuns la peste 550.000 în 2023, conform datelor Institutului Naţional de Sănătate Publică.

Aceasta, în condițiile în care datele INSP sunt sub realitate, potrivit lui Cezar Irimia.

Numărul cancerelor așa-zise noi nu indică în mod obligatoriu creșterea incidenței acestei boli, ci poate fi efectul combinat al campaniilor de conștientizare în rândul populației, al programelor de screening gratuit derulate și al creșterii numărului asiguraților care merg anual la analizele obișnuite pentru controlul sănătății.

Citeşte integral articolul 500 – numărul aproximativ al copiilor diagnosticați anual ca având cancer pe Curs de Guvernare


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇