Vaccinul Pfizer în 3 doze are eficacitate de 80% la copiii sub 5 ani

Vaccinul Pfizer în 3 doze are eficacitate de 80% la copiii sub 5 ani

Vaccinul antiCovid dezvoltat de Pfizer-BioNTech este sigur şi eficient pentru copiii între şase luni şi cinci ani după ce este administrat în trei doze, au anunţat luni cele două companii într-un comunicat comun.

Reprezentanţii Pfizer-BioNTech au precizat că au evaluat eficienţa celor trei doze, administrate în cantitatea de 3 micrograme fiecare, în cadrul unui studiu clinic şi au constatat că acest ser determină o reacţie imunitară puternică.

Efectele secundare au fost similare în grupul vaccinat şi în grupul placebo, informează AFP.

ADVERTISING

Eficacitatea acestui vaccin pediatric a fost de 80,3%, potrivit unei estimări preliminare.

"Suntem bucuroşi că formula noastră de vaccin pentru cei mai mici copii, pe care am măsurat-o cu mare grijă şi am stabilit-o la cea de-a zecea parte din doza pentru adulţi, a fost bine tolerată şi a produs o reacţie imunitară puternică", a declarat Albert Bourla, CEO-ul Pfizer, citat în comunicat.

Acest anunţ intervine într-o perioadă în care Agenţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA) prevede trei reuniuni în luna iunie pentru a studia posibila autorizare a vaccinului Pfizer pentru copiii mai mici de cinci ani şi a serului Moderna pentru copiii mai mici de şase ani.

ADVERTISING

Iniţial, FDA trebuia să evalueze în luna februarie vaccinul Pfizer administrat în două doze, însă datele au arătat că serul nu producea o reacţie imunitară suficient de puternică la copiii cu vârste între doi şi patru ani. FDA a solicitat atunci să primească datele medicale obţinute după administrarea celei de-a treia doze.

Cei mai mici dintre copii reprezintă singura grupă de vârstă care nu este încă eligibilă pentru vaccinarea împotriva noului coronavirus în majoritatea ţărilor lumii.

O stare de sănătate gravă asociată maladiei Covid-19 este foarte rar întâlnită în rândul copiilor mai mici de cinci ani. În Statele Unite, 477 de decese au fost înregistrate în această grupă de vârstă de la începutul pandemiei, reprezentând aproximativ 0,1% din totalul deceselor asociate noului coronavirus.

ADVERTISING

Cu toate acestea, la fel ca adulţii, anumiţi copii care au fost infectaţi cu noul coronavirus pot să dezvolte Covid de lungă durată, cu simptome noi, continue sau recurente, mai ales confuzie mintală şi oboseală.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇