Următoarea tranșă de vaccin anti-COVID ajunge în România cu o mică întârziere UPDATE: Explicațiile lui Valeriu Gheorghiță

Următoarea tranșă de vaccin anti-COVID ajunge în România cu o mică întârziere UPDATE: Explicațiile lui Valeriu Gheorghiță
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Următoarea tranșă de vaccinuri anti-Covid pentru România mai întârzie. Transportul care urma să ajungă mâine va fi expediat de producător la o zi după momentul programat inițial.

Grupul de Comunicare Strategică (CGS) a anunţat că în opt ţări este întârziată livrearea vaccinurile împotriva COVID-19 din cauza unor probleme tehnice ale producătorului.

Astfel, pe 29 decembrie vor sosi noi vaccinuri în Bucureşti, Cluj şi Timişoara, iar pe 30 decemnbrie în Braşov, Constanţa, Craiova şi Iaşi. „Vă vom ţine la curent cu eventualele actualizări sau modificări ale programului de furnizare ale vaccinurilor anti-COVID-19”, a transmis GCS, într-un anunţ de presă.  

ADVERTISING

Peste 3.000 de doze de vaccin anti-COVID vor fi distribuite în toate cele 10 spitale de boli infecţioase aflate în prima linie în lupta împotriva coronavirusului din ţară. Acestea sunt doar pentru prima administrare, iar la data rapelului va pleca de la Institutul Cantacuzino tranşa necesară. 

UPDATE 21.55: Coordonatorul Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiță, a spus, duminică seara, că întârzierea primei tranșe de vaccin a fost cauzată de o problemă de organizare și soft a companiei Pfizer.

ADVERTISING

Pfizer a anunțat România că sunt probleme la fabrica din Belgia și dozele de vaccin vor sosi cu întârziere de 24 de ore, a anunțat dr. Valeriu Gheorghiță, la Antena 3, duminică seara.

„Am fost înștiințat de compania Pfizer că din cauza unor probleme care țin de fabrica din Belgia, o problemă care ține de organizare și de soft, vaccinurile vor fi livrate cu o zi întârziere. Se începe din 29 decembrie și, respectiv 30 decembrie. (...) În opt țări europene există această întârziere. O parte din parte din țări au primit astăzi (duminică – n.r.), o altă parte vor primi mâine și poimâine. De asemenea, în România (...) pe 29, în România vor ajunge tranșele pentru București, pentru Timișoara și Cluj, și pe 30 decembrie ajung tranșeele alocate pentru Iași, Brașov, Constanța și Craiova”, a spus medicul coordonator.

ADVERTISING

Gheorghiță a mai spus că nu există un calendar de livrare, ci doar certitudinea că dozele de vaccin vor ajunge în țara noastră.

„Săptămânal va fi câte o tranșă de circa 150.000 de doze. Vreau să precizez încă un aspect: calendarul de livrare este estimativ. Este o certitudine că va fi săptămânal, însă ziua exactă în care se livrează poate să sufere modificări. Compania Pfizer și-a luat angajamentul că ne va anunța cu cel puțin două zile înainte față de momentul livrării, tocmai pentru a putea organiza procesul logistic de recepție și de stocare”, a mai spus coordonatorul Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Comitetul Naţional de Coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 a anunţat anterior că numărul total de cadre medicale din cele 10 spitale din prima linie în lupta împotriva pandemiei cărora le-a fost administrată duminică prima doză de vaccin anti-COVID este de 960.

Persoanele vaccinate nu au înregistrat efecte adverse, mai spune sursa citată. 

România va beneficia în total de aproximativ 10 milioane de doze de vaccin, urmând să primească săptămânal între 140.000 şi 150.000 de doze. Următoarea tranşă de 144.000 de doze de vaccin era aşteptată în 28 decembrie, 29 decembrie.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇