Un copil de 7 ani cu o boală rară a fost internat la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara

Un copil de 7 ani cu o boală rară a fost internat la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un copil în vârstă de 7 ani care suferă de varicelă hemoragică, o maladie foarte rară, este internat la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara.

În cazul băieţelului, boala vine pe fondul unei afecţiuni oncohematologice. Deosebirea majoră faţă de varicela “obişnuită” este aceea că veziculele ce apar pe corp în boala infecţioasă devin hemoragice.

Potrivit unui comunicat de presă, de joi al Spitalului de Boli Infecţioase Timişoara, evoluţia agravantă a bolii a fost foarte rapidă. Copilul a ajuns în spitalul din Timişoara prin transfer de la Spitalul Judeţean din Arad.

ADVERTISING

“Varicela hemoragică are un debut atipic. Cu toţii ştim că varicela se manifestă printr-o erupţie pe piele, cutanată, sub formă de vezicule. Erupţia apare iniţial la nivelul pielii păroase a capului, după care se extinde pe tot corpul. În aceste vezicule este sânge. Astfel, apar echimozele cutanate şi apoi sângerări ale mucoaselor. Ceea ce s-a întâmplat şi în cazul pacientului internat în spitalul nostru.

Copilaşul are, însă, şi o trombocitopenie, o afecţiune hematologică ce duce la scăderea numărului de trombocite la nivel sangvin. La o persoană sănătoasă numărul trombocitelor este de peste 150.000/microlitru. În momentul în care a ajuns în spitalul nostru, copilul avea 2000 de trombocite/microlitru. Am reuşit, însă, în doar câteva zile să îl echilibrăm, să îi creştem numărul la peste 10.000”, a declarat dr. Adelina Marinescu, medic specialist boli infecţioase la Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara.

ADVERTISING

Medicii au anunţat că starea de sănătate a pacientului s-a îmbunătăţit semnificativ. Nu au mai apărut elemente eruptive noi, iar cele vechi încep să treacă în faza următoare a bolii, aceea în care se transformă în cruste. Băieţelul va mai rămâne internat în spital până când se vor normaliza trombocitele.

“În ultimele săptămâni, am avut un aflux ridicat de cazuri de varicelă venite în Ambulatoriu. Vorbim de 6-7 cazuri pe săptămână. Pacienţii nu au avut însă forme grave, aşa că nu au necesitat internare”, a mai precizat dr. Adelina Marinescu.

ADVERTISING

Medicii atrag atenţia că tratamentul bolnavilor cu varicelă prevede izolarea pacientului, aplicarea de loţiuni care să calmeze mâncărimea, administrarea de medicamente pentru reducerea febrei, o mai bună hidratare şi un regim alimentar cât mai echilibrat, bazat pe vitamine, consum cât mai ridicat de fructe şi legume şi evitarea băuturilor carbogazoase.

Prevenţia în cazul varicelei se face prin vaccinare.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇