Un băiat și-a recăpătat vederea după ce neurochirurgii i-au operat o tumoră la ochi, de 8 cm (Video)

Un băiat și-a recăpătat vederea după ce neurochirurgii i-au operat o tumoră la ochi, de 8 cm (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O echipă de medici de la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi i-a redat vederea unui băiat de 14 ani, după ce l-a operat de o tumoră orbitară gigant, de opt centimetri.

Managerul Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi, dr Lucian Eva, a declarat că băiatul din Galaţi a trăit timp de 5 ani cu această tumoră la ochi.

„A venit la noi la spital pentru că ochiul stâng îi ieşea din orbită. Asta se numeşte exoftalmie. Nu mai vedea bine cu ochiul stâng şi, atât cât vedea, vedea dublu. Copilul are o evoluţie din 2019 a bolii, când a fost supus prima dată unei intervenţii chirurgicale într-o clinică din ţară.

ADVERTISING

Au urmat încă alte trei intervenţii chirurgicale, ultima fiind realizată aici, la noi, la Iaşi, în care s-a reuşit să scoatem complet tumora de orbită. Mai bine zis, o tumoră de glandă lacrimală care a recidivat, pentru că a fost rezecată incomplet", a explicat dr. Lucian Eva.

Tot la Iaşi - Operaţie în premieră naţională, cu un robot de chirurgie craniană (Foto)

Tumora este benignă.

"Dacă o să mai crească, o să îi facem Radiochirurgie Stereotactică de tip Gamma Knife", a declarat dr Lucian Eva.

Tumorile orbitare sunt rare. La Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi ajung anual aproximativ 15 astfel de cazuri.

"Incidenţa lor este mică datorită patologiei şi frecvenţei lor în populaţia generală. Dar atunci când apar sunt catastrofale, pentru că determină un handicap major pentru pacient, scade vederea şi nu mai vede bine. În situaţii critice se poate să pună în pericol chiar şi viaţa pacientului, pentru că se extind în toată cutia craniană. De aceea, în anumite situaţii, nu mai putem face nimic. Intervenţiile chirurgicale la nivelul orbitei sunt complexe, pentru că este afectată toată orbita, care e o cavitate mică", a declarat dr Lucian Eva

Neurochirurgii i-au redat vederea unui tânăr de 14 ani după ce l-au operat de o tumoră gigant orbitală de 8 cm Spitalul de Neurochirurgie Iasi

🙏 Lumina din întuneric: Neurochirurgii i-au redat vederea unui tânăr de 14 ani după ce l-au operat de o tumoră gigant orbitară de 8 cmAndrei, un adolescent de doar 14 ani, a trăit cu umbra unei tumori orbitare timp de cinci ani. O povară pe care niciun copil nu ar trebui să o poarte. O povară care i-a furat lumina din ochi.Cu o echipă medicală dedicată și cu determinare, Andrei a fost supus unei intervenții speciale și rare la Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași. Tumoarea orbitară de 8 cm a fost îndepărtată cu succes.Pentru Andrei, această călătorie a însemnat speranță, a însemnat o șansă la o viață normală, la a privi lumea cu alți ochi, cu ochii plini de visuri și de posibilități.Nu este doar o intervenție chirurgicală - este o rază de lumină în întunericul unei lupte grele și neîndurătoare. Este o dovadă că oamenii se pot uni și pot face minuni.Pentru Andrei, pentru familia lui și pentru întreaga echipă medicală este dovada că speranța poate fi mai puternică decât orice boală, că solidaritatea poate învinge orice obstacol.Sperăm ca povestea lui Andrei să fie o sursă de inspirație pentru toți cei care luptă împotriva bolilor, pentru toți cei care trec prin întunericul suferinței. Să nu pierdeți niciodată speranța, pentru că în fiecare zi se poate ivi o rază de lumină care să vă schimbe viața.📌 Andrei STĂNESCU, pacient 14 ani județul Galați:“Nu simțeam nimic. Nu mă durea. Doar pleoapa s-a lăsat în jos. Vedeam foarte puțin. Nu mi-am dat seama că am o tumoră, dar ochiul era jos și m-am dus la spital să mă caut. Le mulțumesc foarte mult. Medicii și asistentele s-au comportat foarte frumos cu mine și le mulțumesc foarte mult.”📌 Conf. Univ. Dr. Lucian EVA, manager Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași:“A venit la noi la spital pentru că ochiul stâng îi ieșea din orbită. Asta se numește exoftalmie. Nu mai vedea bine cu ochiul stâng și atât cât vedea, vedea dublu. Copilul are o evoluție din 2019 a bolii, când a fost supus prima dată unei intervenții chirurgicale într-o clinică din țară. După care a urmat încă alte trei intervenții chirurgicale, ultima fiind realizată aici, la noi, la Iași, în care s-a reușit să scoatem complet tumoarea de orbită. Mai bine zis, o tumoră de glandă lacrimala care datorită faptului că a fost rezecată incomplet a recidivat. Tumora este o tumoră benignă, drept urmare chirurgia este considerată ca și posibilitate de vindecare. Dacă o să mai crească, o să îi facem Radiochirurgie Stereotactică de tip Gamma Knife. Faptul că s-a adresat clinicii noastre probabil că demonstrează încrederea pe care pacienții din toată țara o au în acest spital unde caută să își găsească alinarea suferinței lor. Tumorile orbitare sunt tumori rare, noi nu operăm mai mult de 15 tumori pe an și incidența lor este mică datorită patologiei și frecvenței lor în populația generală. Dar atunci când apar sunt catastrofale pentru că determină un handicap major pentru pacient, scade vederea și nu mai vede bine. Sau în situații critice când poate să îi pună în pericol chiar și viața pentru că se extind în toată cutia craniană și de aceea în anumite situații nu mai putem face nimic și pacienții se pierd prin patologia oncologică pe care o au. Intervențiile chirurgicale la nivelul orbitei au un grad de complexitate înaltă pentru că toată orbita ca atare, e o cavitate mică. Nu vorbim de un volum foarte mare în care tot ce există acolo din punct de vedere anatomic este funcțional.”

Publicată de Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iași - Pagina Oficială pe Luni, 15 aprilie 2024

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇