Tătaru: Deocamdată nu avem în discuţie carantinarea Bucureştiului

Tătaru: Deocamdată nu avem în discuţie carantinarea Bucureştiului
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, duminică, că nu este luată în calcul deocamdată carantinarea Bucureștiului, alte decizii urmând să fie luate în funcţie de evoluţia numărului de cazuri de COVID-19.

„Se merge strict pe acele măsuri locale, dar şi măsuri restrictive în vederea scăderii numărului de cazuri noi prin scăderea transmiterii.

În contextul în care vom avea o transmitere liberă accentuată cu o creştere exponenţială a numărului de cazuri se vor lua şi alte decizii. Deocamdată nu avem în discuţie carantinarea Bucureştiului”, a spus Tătaru cu ocazia unei conferinţe de presă.

ADVERTISING

Întrebat ce părere are în legătură cu propunerile privind dispunerea carantinei pentru o perioadă de 30 de zile, ministrul a răspuns că sunt specialiști care spun că ar trebui să ne închidem două luni.

„Din punctul meu de vedere, ar trebui să respectăm niște restricții pe care le-am impus încă de la începutul acestei pandemii și să ne gândim la cei de lângă noi care nu mai sunt din cauza acestei pandemii, să ne gândim la cei care suferă și să ne gândim la un corp medical care sunt aceiași de la începutul acestei pandemii și merg în continuare”, a spus Tătaru.

ADVERTISING

Potrivit ministrului, în acest moment suntem pe o creştere progresivă, iar în anumite localităţi deja a început să fie creştere exponenţială.

 „Acolo se vor lua decizii un pic mai drastice”, a precizat Nelu Tătaru.

Citeşte şi:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇