Rusia spune că în 2 săptămâni aprobă un vaccin pentru COVID-19, dar nu a trecut nici de faza 2 de testare: E un moment Sputnik

Rusia spune că în 2 săptămâni aprobă un vaccin pentru COVID-19, dar nu a trecut nici de faza 2 de testare: E un moment Sputnik
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Rusia vrea să fie prima țară din lume care aprobă un vaccin împotriva coronavirusului, în ciuda îngrijorărilor privind siguranța sau eficacitatea acestuia.

Un vaccin în Rusia ar urma să fie aprobat în mai puțin de două săptămâni, scrie CNN.

Oficiali ruși au declarat sursei citate că vor ca până la 10 august, sau chiar mai devreme, să obțină aprobarea pentru vaccin.

Acesta a fost creat la Institutul Gamaleya din Moscova.

Oficialii susțin că în curând vaccinul va fi aprobat pentru uz public, iar personalul medical din prima linie va beneficia de el prima oară.

ADVERTISING

”Este un moment Sputnik”, a declarat Kirill Dmitriev, șeful fondului suveran al Rusiei, care finanțează cercetarea privind vaccinurile rusești, referindu-se la lansarea cu succes a primului satelit din lume de către Uniunea Sovietică, în 1957.

"Americanii au fost surprinși când au auzit bipurile lui Sputnik. La fel vor fi și cu acest vaccin. Rusia va fi prima", a adăugat el.

Nu se știe dacă e și eficient

Totuși, Rusia nu a publicat date științifice cu privire la testarea vaccinurilor sale. Publicația citată nu a reușit să verifice dacă vaccinul este sigur și eficace.

ADVERTISING

În schimb, criticii spun că presiunea pentru un vaccin vine pe fondul presiunii politice din partea Kremlinului, care dorește să înfățișeze Rusia ca o forță științifică globală.

În plus, există îngrijorări și privind testarea pe om a acestui vaccin, pentru că este incompletă.

Zeci de studii despre vaccinuri sunt în curs de desfășurare în întreaga lume și un număr mic se află în studii de eficiență la scară largă, dar majoritatea dezvoltatorilor au avertizat că rămâne multă muncă înainte de a putea fi aprobate vaccinurile lor.

ADVERTISING

În timp ce unele vaccinuri la nivel mondial sunt în a treia fază a testării, vaccinul rus încă nu a trecut de a doua fază.

Moderna începe faza a treia a testării vaccinului împotriva COVID-19 şi guvernul american îi dublează finanţarea

Dezvoltatorii intenționează să finalizeze acea fază până pe 3 august, apoi să efectueze a treia fază de testare în paralel cu vaccinarea angajaților din sistemul medical.

Cum a fost dezvoltat așa repede

Oamenii de știință ruși spun că vaccinul a fost rapid dezvoltat, deoarece este o versiune modificată a unui vaccin deja existent pentru a lupta împotriva altor boli. Aceasta este abordarea adoptată în multe alte țări și de alte companii.

Ministerul Apărării din Rusia spune că soldații ruși au fost primii voluntari în faza de testare pe oameni a vaccinului.

Alexander Ginsburg, directorul proiectului, a declarat că el deja s-a vaccinat cu produsul.

Citește și:

Vaccinul anti-COVID-19 al companiei americane Moderna a fost testat cu succes pe maimuțe

Vaccinul Covid-19: Ținta maximă de preţ este de 40 de dolari. Cel de la Moderna va fi gata de utilizat până la sfârşitul anului

Fascinanta căutare a unui vaccin. Oxford, o soluție imperfectă. Moderna se împotmolește. CanSino e militarizat. Cum pregătește România cea mai grea iarnă?

O nouă speranță în prevenirea infecției cu COVID-19. Un anticoagulant ar putea opri virusul

Un vaccin pentru COVID-19 ar putea fi distribuit la jumătatea lui 2021 - OMS

Cercetători reputaţi cer ca voluntari sănătoşi să se expună la coronavirus, ca să vadă dacă vaccinurile funcţionează

UE permite, în premieră, producția de vaccinuri împotriva COVID-19 care conțin organisme modificate genetic


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇