Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, spune că o creștere a numărului de infectări cu SARS-CoV-2 poate să devină ”preocupantă” doar dacă ea se cuplează cu un număr mai mare de internări și cazuri grave, dar despre un eventual val șase am mai putea vorbi abia la toamnă.
Întrebat la RFI România de ce s-au ridicat brusc restricțiile și dacă asta nu va duce la un număr tot mai mare de îmbolnăviri, Alexandru Rafila a răspuns: ”Eu am propus o renunțare etapizată la aceste restricții. S-a considerat că nu mai este cazul. Nu este nici un fel de problemă (…). Probabil s-a bazat pe o analiză, nu știu să vă spun mai multe detalii, dar asta este situația, ne-o asumăm cu toții”.
”Trebuie să clarificăm că nu Ministerul Sănătății a decis acest lucru, a fost o decizie a Guvernului României de a nu mai prelungi starea de alertă, iar consecința încetării stării de alertă a fost și anularea acestor restricții, care au funcționat pe durata stării de alertă.
Noi, din punct de vedere profesional, medical, am continuat să recomandăm câteva lucruri pe care le considerăm esențiale în această perioadă(…) Recomandările noastre sunt în continuare aceleași, respectiv utilizarea măștii în spațiile închise și mijloacele de transport în comun, evitarea aglomerațiilor, igiena individuală”, a mai explicat acesta.
Întrebat dacă se asteaptă la consecința creșterii numărului de infectări, ministrul Sănătății a spus că situația este urmărită ”cu atenție”, dar încă nu a trecut suficient timp de la încetarea stării de alertă (8 martie - n.red.) pentru o concluzie, deși se observă un trend descendent.
”Rămâne de văzut dacă acest trend va continua panta descendentă sau se va ajunge la o stabilizare. Eu sper ca prima variantă să fie cea cu care să ne confruntăm”, a spus Rafila.
Bilanțul anunțat marți arată din nou aproape 5.000 de cazuri noi de Covid, mai mult decât dublu față de ieri, plus 69 de decese.
Evoluția pandemiei în România până în data de 14 martie 2022, conform Worldometers.info:
În ceea ce privește un eventual val șase al pandemiei, ministrul Sănătății a declarat că ”rămâne să vedem și în Europa de Vest cum vor evolua lucrurile, pe măsură ce se apropie vara”.
”Creșterea poate să devină preocupantă, în cazul în care numărul de cazuri mai mare se cuplează și cu un număr mai mare de spitalizări sau cazuri grave. Dacă însă creșterea numărului de cazuri este doar rezultatul unor forme ușoare de boală, atunci ea nu mai reprezintă o problemă de sănătate publică. (…)
Un eventual val șase, după opinia noastră, poate fi luat în calcul sau se poate discuta doar din toamnă, mai puțin în această primăvară (…) Un val șase presupune o altă tulpină care circulă și care se transmite susținut în comunitate, iar lucrul acesta nu cred că se va întâmpla înainte de această toamnă, poate nici în toamnă nu se va întâmpla, așa că nu cred că trebuie să îngrijorăm populația în mod inutil”, a mai declarat Alexandru Rafila.