Cel mai nociv produs ultraprocesat, în opinia unui nutriționist

Cel mai nociv produs ultraprocesat, în opinia unui nutriționist
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Alimentele ultraprocesate sunt o amenințare pentru sănătate, spun specialiștii. Dar dacă un nutriționist ar trebui să numească unul dintre aceste produse pe care nu le-ar consuma niciodată, care ar fi acesta?

Aproape 60% din aportul caloric al dietei americane obișnuite provine din alimente ultraprocesate, conform unui studiu din 2017 publicat în revista Population Health Metrics – o situație îngrijorătoare pentru experții în sănătate, relatează CNBC.

"Alimentele ultraprocesate conțin ingrediente care în general nu se găsesc în bucătăria noastră și care deseori au cantități mari de zahăr și sare. Pot conține de asemenea și aditivi, iar de multe ori sunt lipsite de valoare nutrițională. Deci pot avea foarte puține vitamine, minerale și fibre", spune Jinan Banna, nutriționistă și profesor de nutriție la University of Hawaii.

ADVERTISING

Consumul de alimente ultraprocesate poate duce la un risc mai mare de a dezvolta afecțiuni precum demența, diabet și boli cardiace, potrivit specialiștilor de la Asociația Medicală Americană.

De aceea, Banna își limitează la maximum consumul de alimente ultraprocesate și încurajează pe oricine să facă același lucru. Ea a dezvăluit și care este produsul ultraprocesat pe care îl evită întotdeauna.

"Nu aș consuma niciodată unele produse ultraprocesate, precum sucul acidulat. Nu are nicio valoare nutrițională, ci doar calorii sub formă de zahăr. Așadar sunt calorii goale, care nu ne oferă niciunul dintre nutrienții de care avem nevoie", a spus ea.

ADVERTISING

Când bem un suc acidulat, acesta este digerat foarte repede și poate provoca senzația de foame, ceea ce ne face să mâncăm mai mult decât ne propunem.

Banna înlocuiește sucurile acidulate cu diferite tipuri de ceai și apă, plată sau acidulată.

"Uneori beau un ceai rece de hibiscus. Apa plată este, desigur, o alternativă excelentă. Chiar și cafeaua poate fi o opțiune, consumată cu moderație, desigur", a explicat ea.

Sucurile acidulate scurtează viața

Sucurile dietetice și alte băuturi ultraprocesate se numără printre cele mai populare produse procesate, arată cercetările recente.

ADVERTISING

Un studiu preliminar prezentat săptămâna trecută la o reuniune anuală a Societății Americane de Nutriție a analizat îndeaproape datele alimentare colectate în 1995 de la peste 500.000 de americani cu vârste cuprinse între 50 și 71 de ani. Datele au fost folosite pentru a determina dacă au existat legături între alegerile alimentare și ratele deceselor într-o perioadă de aproape 30 de ani.

Din cele 124 de produse alimentare, băuturile ultraprocesate au fost principalul produs pe care oamenii cu cel mai mare consum de alimente ultraprocesate l-au inclus în dieta lor.

"Băuturile răcoritoare dietetice au avut o contribuție cheie la consumul de alimente ultraprocesate. Pe locul al doilea au fost băuturile răcoritoare cu zahăr", a declarat autoarea principală a studiului, Erikka Loftfield.

Băuturile reprezintă o parte semnificativă a aportului alimentar. Așadar, aceste tipuri de băuturi - cum ar fi sucurile dietetice și băuturile energizante - sunt produsele procesate pe care oamenii par să le consume mai mult, a spus Loftfield.

Studiul a mai descoperit că speranța de viață a celor care urmează o dietă bogată în alimente ultraprocesate poate fi scurtată cu peste 10%, potrivit CNN.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇