Pfizer asigură că pastila sa anti-COVID este eficientă şi împotriva Omicron

Pfizer asigură că pastila sa anti-COVID este eficientă şi împotriva Omicron
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Compania farmaceutică Pfizer a asigurat marţi că studiile realizate în laborator cu tratamentul oral paxlovid împotriva COVID-19 au demonstrat că este eficient şi împotriva variantei Omicron a coronavirusului SARS-CoV-2, relatează EFE.

Paxlovid, care a obţinut autorizaţie de urgenţă în SUA şi în alte ţări, reduce riscul de spitalizare sau de deces cu aproximativ 90 %, când este administrat în primele cinci zile ale apariţiei simptomelor.

Tratamentul combină nirmatrelvir, care blochează replicarea virusului prin inhibarea enzimei proteaze, şi ritonavir, a cărui funcţie este de a spori durata eficienţei.

ADVERTISING

"Am dezvoltat în mod specific paxlovid pentru a menţine activitatea sa împotriva coronavirusului, precum şi a variantelor ce provoacă în prezent îngrijorare şi care suferă mutaţii în structurile glicoproteice", notează într-un comunicat Mikael Dolsten, cercetător la Pfizer.

Comunicatul arată că un studiu in vitro realizat de Pfizer a verificat eficienţa medicamentului nirmatrelvir împotriva enzimei Mpro de care are nevoie coronavirusul pentru a se putea replica şi care este prezentă în diferitele variante ale SARS-CoV-2, inclusiv Omicron.

ADVERTISING

"Rezultate au arătat că în toate cazurile nirmatrelvir este un inhibitor puternic", se precizează în comunicat.

Centrul Icahn a realizat împreună cu Pfizer un alt studiu de laborator care determină eficienţa tratamentului cu paxlovid împotriva Omicron şi a altor variante ale coronavirusului.

În decembrie, Agenţia Europenă a Medicamentului a asigurat că paxlovid poate fi folosit pentru tratarea adulţilor cu COVID-19, care nu necesită oxigen suplimentar şi care prezintă riscul de a dezvolta o formă gravă a bolii.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇