Peste 75.000 de oameni au fost vaccinați în ultimele 24 de ore. S-a raportat și o reacție adversă gravă

Peste 75.000 de oameni au fost vaccinați în ultimele 24 de ore. S-a raportat și o reacție adversă gravă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Peste 75.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, în România. Au fost înregistrate 96 de reacţii adverse, într-un caz fiind vorba despre o formă gravă.

Este vorba despre o reacție de șoc anafilactic în cazul unei tinere de 16 ani din Ulmeni imunizată cu Pfizer-BioNTech odată cu toată familia, informează Digi24, care mai spune că tânăra a fost transportată la spital dar apoi a plecat acasă.

Potrivit CNCAV, 75.267 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, în ușoară creștere față de ieri, când au fost vaccinate aproape 72.000 de persoane.

ADVERTISING

Cele mai multe dintre acestea - 57.020 - au primit vaccinul Pfizer, 7.849 pe cel de la Moderna şi 10.398 pe cel AstraZeneca.

Ditre cele 96 de reacţii adverse raportate,  57 au fost la vaccinul Pfizer, 17 la vaccinul Moderna şi 22 la AstraZeneca.

"Menţionăm că 139 reacţii adverse sunt în curs de investigare. A fost raportat un caz RAPI formă gravă", a precizat CNCAV.

Actualizare zilnică – evidența persoanelor vaccinate împotriva COVID-191. Număr de doze administrate de vaccin...

Publicată de RO Vaccinare pe Luni, 19 aprilie 2021

În total, În România au fost vaccinate până acum 2.675.872 de persoane, din care 2.018.145 cu serul Pfizer, 243.746 cu cel Moderna şi 413.981 cu cel de la AstraZeneca.

ADVERTISING

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇