OMS: Epidemia se schimbă. Tinerii de 20, 30 şi 40 de ani provoacă răspândirea Covid, pentru că nu știu că sunt infectați

OMS: Epidemia se schimbă. Tinerii de 20, 30 şi 40 de ani provoacă răspândirea Covid, pentru că nu știu că sunt infectați
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat că oamenii cu vârste de 20, 30 şi 40 de ani care nu ştiu că sunt contaminaţi cu noul coronavirus conduc la răspândirea acestuia.

Proporţia tinerilor care au fost infectaţi a crescut, a transmis OMS. Astfel, viaţa celor mai vulnerabili este pusă în pericol dacă oamenii socializează fără să realizeze că sunt purtători ai coronavirusului, relatează BBC.

„Epidemia se schimbă”, a spus Takeshi Kasai, director regional al OMS.

„Ceea ce observăm nu este o simplă revenire. Credem că este un semnal că am intrat într-o nouă fază a pandemiei în Asia-Pacific”.

ADVERTISING

Focare au apărut în ultimele săptămâni în ţări precum Vietnam, unde răspândirea coronavirusului părea să fie ţinută sub control.

Câteva ţări europene, precum Franţa şi Spania, au înregistrat o creştere importantă a numărului de cazuri în ultimele două săptămâni, autorităţile subliniind că tinerii nu respectă regulile de distanţare fizică.

La nivel mondial, de la descoperirea noului coronavirus în Wuhan (China), la finalul anului trecut, au fost înregistrate peste 21,8 milioane de cazuri şi mai mult de 774.000 de decese, potrivit datelor Universităţii Johns Hopkins.

ADVERTISING

Citește și:

OMS le cere tinerilor să fie responsabili: Întrebaţi-vă dacă chiar este nevoie să mergeţi la petreceri

Petrecerile, o sursă de infecţie cu coronavirus

Italia: Vârsta medie a persoanelor infectate a scăzut spectaculos


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇