OMS, despre eficacitatea tratamentului cu plasmă pentru COVID-19: Dovezile sunt de slabă calitate

OMS, despre eficacitatea tratamentului cu plasmă pentru COVID-19: Dovezile sunt de slabă calitate

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) s-a arătat luni prudentă cu privire la aprobarea utilizării plasmei prelevate de la pacienţi vindecaţi de COVID-19 pentru tratarea bolnavilor, afirmând că dovezile privind eficacitatea acestui remediu rămân ”de slabă calitate”, chiar şi după ce Statele Unite au emis autorizaţia în regim de urgenţă a acestei terapii.

Un succes major și multe minciuni minore. Sau invers?

Aşa-numita plasmă convalescentă, utilizată de mult timp pentru tratarea bolilor, a devenit cel mai recent subiect fierbinte politic în cursa pentru găsirea terapiilor pentru COVID-19.

Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din Statele Unite a autorizat utilizarea terapiei. Asta după ce preşedintele Donald Trump a acuzat agenţia că ar întârzia dezvoltarea vaccinurilor şi terapiilor din motive politice, relatează Reuters.

ADVERTISING

Tehnica implică prelevarea plasmei bogate în anticorpi de la pacienţi vindecaţi de COVID-19 şi injectarea acesteia în corpurile celor care suferă de infecţii grave active în speranţa că se vor recupera mai repede.

Cei 1.000 de euro dați de Firea pentru plasmă vor accelera răspândirea bolii și vor pune în pericol centrele de donare

Ce spune OMS

Soumya Swaminathan, coordonatoare ştiinţifică a OMS, a amintit că doar câteva studii clinice asupra plasmei convalescente au produs rezultate, iar dovezile, cel puţin până în prezent, nu au fost suficient de convingătoare pentru ca acest tratament să fie susţinut dincolo de utilizarea ca terapie experimentală.

ADVERTISING

În timp ce câteva studii clinice au demonstrat unele beneficii, a indicat ea, acestea au avut dimensiuni reduse, iar datele rezultate au fost, până în prezent, neconcludente.

''La acest moment, sunt dovezi de foarte slabă calitate'', a declarat Swaminathan în cadrul unei conferinţe de presă. ''Aşa că recomandăm ca plasma convalescentă să fie deocamdată o terapie experimentală, ce ar trebui evaluată în continuare în studii clinice randomizate bine concepute'', a adăugat ea.

Puțini vindecați de COVID-19 vor să doneze plasmă. Medicii le cer să nu se teamă și să o facă: Nu se știe sigur cât ai imunitate

ADVERTISING

Dovezile sunt contradictorii

Dovezile sunt contradictorii, notează Reuters. Un studiu, realizat în China, a demonstrat că plasma prelevată de la persoanele vindecate în urma infectării cu noul coronavirus nu a reuşit să facă diferenţa în cazul pacienţilor spitalizaţi, în timp ce un altul, o analiză statistică, a constatat că aceasta poate reduce riscul de deces.

O provocare, a adăugat Swaminathan, o reprezintă variabilitatea plasmei, întrucât este prelevată de la mulţi oameni diferiţi, rezultând un produs care este mai puţin standardizat în comparaţie cu anticorpii monoclonali obţinuţi în laborator.

Bruce Aylward, consilier superior în cadrul OMS, a declarat că, dincolo de eficacitatea plasmei, există şi potenţiale riscuri privind siguranţa, care trebuie verificate. ''Există o serie de efecte secundare", a spus Aylward, de la febră uşoară până la leziuni pulmonare grave sau suprasarcină cardiovasculară. ''Din acest motiv, rezultatele studiilor clinice sunt foarte importante'', a adăugat el.

Institutele Naţionale de Sănătate (NIH) din Statele Unite au anunţat luna aceasta că vor fi direcţionate câteva milioane de dolari către un studiu clinic de stadiu intermediar cu plasmă convalescentă.

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunţat duminică seară autorizarea în regim de urgenţă a transfuziei de plasmă sangvină de la persoanele vindecate de COVID-19 la pacienţi spitalizaţi. Potrivit cotidianului Washington Post, peste 70.000 de pacienţi au primit deja o transfuzie de plasmă recoltată de la persoane convalescente. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇