După ce șase asistente medicale au fost diagnosticate cu COVID-19, activitatea Clinicii Provita Alexandrina din Bucureşti a fost oprită.
Echipa centrului a fost testată, iar personalul auxiliar a efectuat dezinfecţia la prima oră, conform regulamentului, cu ajutorul nebulizatoarelor şi a lămpilor UV.
Toate programările pentru următoarele două zile au fost anulate.
”Am contactat imediat DSP-ul şi aşteptăm vizita inspectorilor pentru a dispune toate măsurile care se impun pentru a preveni apariţia altor cazuri. Pe lângă igienizarea făcută intern în această dimineaţă, am solicitat şi o firmă specializată, agreată de Direcţia de Sănătate Publică, pentru a dezinfecta întreaga suprafaţă a centrului.
Angajaţii depistaţi nu au manifestat niciun simptom în clinică, iar în timpul consultaţiilor au purtat echipamentul prevăzut de metodologie. Din fericire, starea lor de sănătate este bună şi sunt izolaţi la domiciliu.
Aşteptăm definitivarea anchetei epidemiologice pentru a stabili paşii următori. Protejarea tuturor celor ce ne calcă pragul este mereu prioritară pentru noi şi astfel am dispus deja intensificarea controalelor în privinţa regulamentului intern”, a afirmat Dr. Ovidiu Palea, fondator Provita, citat într-un comunicat de presă.
Potrivit documentului, după vizita DSP şi după finalizarea anchetei epidemiologice, toţi pacienţii Clinicii Provita Alexandrina vor fi informaţi cu privire la măsurile de urmat.
Celelalte centre funcţionează cu program normal, cu respectarea strictă a normelor de igienă şi protecţie impuse de pandemie.