Persoanele care nu găsesc vaccinul antigripal în farmacii ar trebui să discute cu medicul de familie despre variantele potrivite pentru vârsta și starea lor de sănătate. Există și vaccinuri cu doză mai mare de antigen pentru vârstnici, precum și vaccinuri cu administrare nazală pentru copii.
„Să nu uităm că sunt mai multe tipuri de vaccin antigripal și s-ar putea ca, dacă ne gândim la grupele de risc reprezentate de vârstnici, să putem găsi mai repede vaccinul cu doză mai mare de antigen, respectiv pentru copii vaccinul cu administrare intranazală. Deci sunt trei feluri de vaccin antigripal și medicul de familie poate orienta pacienții în privința tipului de vaccin pe care să îl caute cu precădere”, a explicat la Digi24, Simin Florescu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Dr. Victor Babeș”.
Dacă apar simptome, primul pas este să luați legătura cu medicul de familie, care poate aprecia dacă este necesară evaluarea la spital. Pentru o primă orientare, discuția poate avea loc și telefonic.
„Noi recomandăm ca orientarea pacienților către spitale să fie făcută de către medicii de familie pentru că gripa nu este doar o viroză, ci este o boală sistemică care poate să evolueze foarte grav. Așa că simptomatologia trebuie relatată medicului de familie chiar și telefonic, nu trebuie neapărat să fie programat și consultat. Și el este cel care ar putea să orienteze pacienții către spital în ideea unei eventualități de gripă”, a explicat medicul.
Pentru a limita transmiterea infecției, Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor recomandă persoanelor cu simptome să rămână acasă și să evite contactul apropiat cu ceilalți. Dacă simptomele se agravează, trebuie cerut rapid ajutor medical.
INSP a anunțat vineri primul deces confirmat cu virus gripal din acest sezon: un bărbat din județul Cluj, din grupa de vârstă de cel puțin 65 de ani, care avea și alte afecțiuni și nu figura în registrul național ca vaccinat antigripal.
În săptămâna 5–11 octombrie, au fost raportate 82.363 de infecții respiratorii, categorie care include gripa, infecțiile acute ale căilor respiratorii superioare și pneumoniile. Dintre acestea, 201 au fost cazuri de gripă clinică.
Probleme în aprovizionarea cu vaccinul antigripal au fost semnalate de farmaciști. Unele stocuri primite la sfârșitul lunii septembrie s-au epuizat în doar două zile. Primele cazuri de gripă au apărut încă din septembrie, iar medicii recomandă ca vaccinarea să nu fie amânată.
Cum facem diferența între o răceală comună și o gripă
Gripa este tot o infecție virală. Diferența despre care vorbim, în mod obișnuit, este cea dintre răceala comună și gripă. Modul în care încep simptomele și intensitatea lor pot oferi indicii, dar nu stabilesc singure diagnosticul.
Răceala începe, de regulă, treptat: apar nasul înfundat sau secrețiile nazale, strănutul și usturimea în gât. Poate exista și tuse, însă febra mare, frisoanele și durerile musculare puternice sunt mai puțin obișnuite, potrivit Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor.
Gripa debutează frecvent brusc și afectează mai puternic starea generală. Pot apărea febră, frisoane, dureri musculare, dureri de cap, oboseală accentuată și tuse. Și în gripă pot exista secreții nazale sau dureri în gât, astfel că aceste simptome nu o exclud.
Simptomele se suprapun, iar uneori diferența nu poate fi făcută fără testare, avertizează Centrul american pentru Controlul și Prevenirea Bolilor. Medicul poate aprecia dacă este necesar un test și ce tratament se potrivește. Persoanele cu boli cronice ar trebui să ceară sfatul medical cât mai repede. De asemenea, dacă simptomele se agravează, se impune evaluarea rapidă de către medic.
